Oricât de puternic ar fi sentimentul nostru naționalist, trebuie să recunoaștem că o picătură de Transilvania aparține și comunității maghiare conlocuitoare. Poate pornind tocmai de la acest adevăr, prestigioasa solistă de operă și operetă Katalin Benedekfi, născută în județul Harghita dar care și-a dezvoltat o carieră artistică internațională în Ungaria, a dezvoltat un inedit program cultural destinat comunităților de maghiari, în care copii, părinți, bunici sunt invitați la un veritabil atelier creativ, în care au ocazia de descoperi o serie de repere ale culturii maghiare și secuiești. Zece localități europene, patru din Ungaria și șase dincolo de granițele acesteia sunt cuprinse în acest proiect cultural dezvoltat de Katalin Benedekfi, cu susținerea guvernului ungar.
Zilele trecute, programul care se intitulează ”O picătură de Transilavania” a ajuns și în comunitatea maghiară a Văii Jiului, care s-a reunit pentru întâlnirea cu îndrăgita artistă Katalin Benedekfi la Lupeni, evenimentul fiind găzduit de Grădinița cu Program Prelungit nr. 1 din localitate. Aici și-au dat întâlnire o parte de comunității maghiare din Valea Jiului, care au participat cu emoție și bucurie la atelierul de artă în care, sub coordonarea artistei Katalin Benedekfi au avut ocazia de a descoperi perle ale culturii maghiare și secuiești dezvăluite prin poezii, povești, balade, dansuri populare și cântece populare.
Katalin Benedekfi nu este la prima întâlnire cu Valea Jiului. Aceasta a mai fost prezentă aici, în urmă cu 3 ani, la evenimentele culturale prilejuite de ”Zilele Culturii Maghiare”, atunci la invitația unchiului său, David Benedekfi, liderul comunității maghiare din municipiul Lupeni. ”În calitate de ardeleancă, pentru că rădăcinile mele sunt secuiești, dar și în calitate de nepoată a poetului Sándor Kányádi, câștigător al premiului Kossuth, cultura mea și afilierea noastră națională sunt lucruri foarte importante pentru mine. Sunt conștientă că prezența mea pe scena muzicală internațională este apreciată de comunitatea maghiară așa cum sunt conștientă de responsabilitatea mea de a aduce arta mea către cele mai îndepărtate case de maghiar din Ungaria și din diaspora, întărind astfel conștiința noastră de sine națională și unirea noastră culturală, lingvistică și spirituală, în care am crescut și eu. Sunt foarte bucuroasă că aici, la Lupeni, un oraș atât de frumos, cu o comunitate maghiară atât de unită, am reușit să aduc și eu o picătură de Transilvania pentru conaționalii mei”, spune Katalin Benedekfi.
Copiii din comunitățile maghiare din Valea Jiului selectați pentru participarea la acest atelier cultural, împreună cu părinți și profesori, au avut ocazia de a petrece câteva ora prețioase în compania apreciatei artiste Katalin Benedekfi, bucurându-se împreună de interacțiunea în derularea unor jocuri creative, în interpretarea unor cântece din folclorul maghiar dar și de degustarea unor produse tradiționale secuiești.
Președintele UDMR Lupeni, David Benedekfi apreciază că această întâlnire de suflet a prilejuit tuturor celor prezenți nu doar întâlnirea (sau, după caz, reîntâlnirea) cu un artist de prim rang al scenei culturale din Ungaria, ci și bucuria de a împărtăși valori comune, tradiții și elemente din cultura specifică a maghiarilor și secuilor care, fără nici un dubiu, reprezintă împreună o importantă picătură de… Transilvania.