Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara a centralizat rezultatele absolvenților clasei a VIII-a înregistrate la Evaluarea Națională, etapa 22 – 25 iunie 2021 (înainte de contestații).
Potrivit cifrelor prezentate de ISJ Hunedoara, anul acesta situația statistică generală arată că dintre cei 2099 candidați care s-au prezentat la ambele probe, 1578 de candidați au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), adică 75.2%, față de 75.64%, procentul mediilor mai mari sau egale cu 5 (cinci), înregistrate anul școlar precedent, înainte de contestații.
Rata de participare a fost de 92,50 %: 2099 de candidați prezenți, dintr-un total de 2269 de elevi înscriși.
La proba de Limba și literatura română au fost prezenți 2108 candidați. Dintre aceștia 1813 candidați (86%) au obținut note peste sau egale cu 5(cinci), iar 6 candidați au fost notați cu 10 (zece). La proba de Matematică, au fost prezenți 2103, dintre care 1336 candidați (63,52%) au note peste sau egale cu 5(cinci), iar 15 candidați au obținut nota 10 (zece). La proba de Limba și literatura maternă, au fost prezenți 53 de candidați. 49 dintre aceștia (92,45%) au obținut note peste sau egale cu 5(cinci), iar 2 elevi au obținut nota 10 (zece).
Niciun candidat nu a fost eliminat din examen.
Reprezentanții ISJ Hunedoara precizează că rezultatele, care au fost date deja publicității pe situl dedicat – evaluare.edu.ro., au fost publicate prin anonimizarea numelui și a prenumelui, pe baza unui cod unic alocat și comunicat fiecărui candidat. Măsura este în acord cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD/GDPR).
Contestațiile pot fi depuse în cursul acestei zile (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și miercuri, 30 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00). Acestea pot fi transmise și prin mijloace electronice. Candidații care depun/transmit contestațiile prin mijloace electronice completează, semnează și depun/transmit tot prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, documentele sunt semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.
Rezultatele finale ale examenelor de Evaluare Națională vor fi afișate în data de 4 iulie.
Pentru etapa specială (5 – 12 iulie) a examenului de Evaluare Națională 2021, organizată pentru absolvenţii învățământului gimnazial care, în contextul măsurilor stabilite privind combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2, au fost în izolare/carantină sau care, din alte motive justificate cu certificat medical, nu au putut finaliza/participa la probele de examen, în județul Hunedoara nu există candidați înscriși.