Poliţiştii şi militarii vor primi concediu paternal. Normele de aplicare ale legii au fost modificate
Începând cu data de 29 iunie, de concediul paternal plătit de cinci zile lucrătoare vor beneficia şi poliţiştii şi militarii, după ce normele de aplicare ale Legii concediului paternal au fost modificate marţi, la peste un an de la schimbările aduse cadrului legislativ.
Legea nr. 33/2020, care îi includea şi pe poliţişti, cadrele militare, soldaţii, gradaţii profesionişti şi funcţionarii publici din penitenciare în rândul celor care îşi pot lua concediu paternal, a intrat în vigoare la data de 1 aprilie 2020. Legea 33/2020 prevedea că normele de aplicare ale Legii nr. 210/1999 a concediului paternal urmau să fie actualizate în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a modificărilor apărute.
Modificarea normelor a fost realizată abia marţi, prin publicarea în Monitorul Oficial a HG nr. 668/2021, care stabileşte dispoziţiile legale privind salarizarea acestui tip de personal, fiind suportat din bugetul de stat, prin bugetele ministerelor şi instituţiilor din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţional.
Anterior intrării în vigoare a Legii 33/2020, regulile concediului paternal se aplicau doar taţilor salariaţi.
Legea nr. 210/1999 a concediului paternal prevede că, pentru a beneficia de zilele libere plătite, tatăl trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
să dovedească, cu certificatul de naștere al copilului, calitatea sa de tată;
să se ocupe efectiv de îngrijirea copilului.
Mai mult, tatăl nou-născutului poate beneficia de încă zece zile libere dacă absolvă un curs de puericultură și obține un atestat în acest sens.
Sursa: avocatnet.ro