”România Educată” și cele 24 de măsuri propuse de PSD la dezbaterea inițiată de Președintele României

La aceste consultări a participat și deputatul hunedorean Natalia Elena Intotero, președintele Comisiei pentru Învățământ de la Camera Deputaților, alături de alți parlamentari din conducerea Parlamentului și membri ai Comisiilor de învățământ din cele două camere. Președintele României a prezentat principalele linii de acțiune, reformele și domeniile educaționale de investiții pentru realizarea cu celeritate a programului care îi privește direct pe elevi și profesori: România Educată.

Potrivit deputatului Natalia Intotero, membru al PSD, nici social-democrații nu au mers cu mâna goală la acest eveniment de maximă importanță. ”I-am înmânat președintelui un document cu 24 de măsuri coerente realizate de Partidul Social Democrat (PSD), care răspund punctual și fac aplicabile dezideratele asumate prin programul național pentru educație discutat astăzi. În acest document cu măsuri am avut grijă să fie incluse și nevoile făcute cunoscute de elevi, în ultima perioadă în cadrul ședințelor Comisiei pentru învățământ din Camera Deputaților, și care se referă la: introducerea voucherelor culturale; asigurarea transportului gratuit; extinderea programului masa caldă ș.a.m.d.”, a declarat deputatul Natalia Intotero.

Parlamentarul hunedorean mai arată că, în alocuțiunea sa, i-a felicitat elevii care și-au încheiat în aceste zile experiența de liceu, în ciuda greutăților întâmpinate, subliniind, printre altele, importanța de a răspunde cât de repede, prin măsuri imediate, unor fenomene îngrijorătoare care au căpătat amploare în instituțiile de învățământ precum: abandonul școlar, violența domestică, bullyingului, cyber-bullyingului. ”Mai mult, am ținut să amintesc încă o dată că, în ciuda valului patru al pandemiei care se anunță, elevii trebuie să învețe, pe cât posibil, în sălile de clasă. În acest sens, am ținut să îi adresez președintelui următoarea întrebare: „Domnule președinte, veți convinge Guvernul pe care l-ați propus să susțină testarea rapidă în școli, așa cum a făcut toată Europa?”. Din păcate această întrebare nu a primit și un răspuns”, spune Natalia Intotero.

Cu toate acestea, în opinia deputatului social-democrat, dialogul a fost unul deschis care trebuie însă să continue pe această linie și în Parlament, atunci când Noua Lege a educației, pe care coaliția intenționează să o propună, va ajunge în dezbateri legislative. ”Sunt de părere că, aceste neajunsuri din învățământ nu trebuie să demotiveze, ci ne ajută să conștientizăm nevoia de implicare rapidă a tuturor factorilor decidenți, în susținerea și dezvoltarea sănătoasă a sistemului educațional din România. Ne obligă, mai presus de orice, să găsim înțelegere comună în această direcție. Învățământul românesc are nevoie de consens administrativ și politic, acum, mai mult ca niciodată, iar PSD, indiferent de situație va continua să urmărească și să acționeze pentru realizarea educației de calitate, așa cum s-a promis”, a mai precizat deputatul Natalia Elena Intotero.

Potrivit documentului înmânat de aceasta Președintelui României, propunerile PSD pentru ”România Educată” vizează următoarele măsuri și soluții:

  1. Garantarea transportului gratuit pentru toți elevii, pentru toate tipurile de transport, pe tot
    parcursul anului calendaristic.
  2. Stimularea tinerilor din România pentru finalizarea studiilor, prin continuarea Programului ”A doua șansă”.
  3. Crearea unui grup de acțiune anti-bullying în fiecare școală din care să facă parte un consilier școlar, cadre didactice din unitatea de învățământ, respectiv părinți.
  4. Realizarea unei platforme online de consiliere psihologică pentru elevii înscriși în sistemul de
    învățământ primar, gimnazial și liceal românesc.
  5. Pe lângă asigurarea de burse lunare pentru elevi, calculate în funcție de salariul minim
    net pe economie în România: bursa socială – 550lei/lună; bursa de studiu – 450 lei/luna; bursa de merit – 470lei/lună; bursa de performanță – 500 lei/lună, se propune introducerea bursei de asistență socială în cuantum de 1 000 lei/lună pentru copiii care provin din sistemul instituţionalizat de protecţie a copilului, cu condiția ca aceștia să fie înscriși într-o unitate de învățământ preuniversitar de stat.
  6. Realizarea unui program național care să permită elevilor înscriși în învățământul gimnazial și liceal să aibă acces, într-un cadru organizat, la acțiuni și activități ale instituțiilor de stat din România, inclusiv la activitatea desfășurată de Guvernul României, Parlamentul României și de Administrația Prezidențială.
  7. Creșterea salariilor profesorilor, prin implementarea Legii nr. 173/2017 și stabilirea unei sume anuale ce poate fi acordată acestora, sub foma de vouchere profesionale, pentru participarea la cursuri acreditate de formare profesională, la conferințe internaționale și înscrierea la studii postuniversitare.
  8. Finanțarea de noi creșe și unități afterschool și susținerea familiilor în vederea înscrieirii copiilor la programe de învățare și formare antepreșcolară.
  9. Crearea unei platforme online de comunicare a elevilor înscriși în sistemul de învățământ liceal cu cei care urmează cursuri universitare.
  10. Dotarea tuturor unităților de învățământ de stat și privat preuniversitar, cu cabinete medicale cu personalitate juridică, cu personal de specialitate – doctor, asistent, consilier școlar, pe toată durata orelor de curs.
  11. Înființarea școlilor cu program prelungit, până la ora 16.00, ce oferă gratuit elevilor, pe lângă progamul școlare, și posibilitatea de a servi o masa caldă și de a participa la activități de aprofundare, ore remediale și extracurriculare, în funcție de profilul unității de învățământ.
  12. Implementarea unui proiect național de consum cultural destinat elevilor sub forma unor
    bonuri valorice în cuantum de 250 lei pe an.
  13. Crearea unui sistem de finanțare integrat a Cercetării-Dezvoltării și Inovării (CDI), astfel încât,
    la nivel național și în rândul elevilor, studenților și profesorilor, să existe o linie clară privind
    cercetarea în câștigul societății și economiei țării.
  14. Promovarea și încurajarea accesării de către elevi a învățământului profesional și dual, prin organizarea unor sesiuni de informare în școli privind acest tip de învățământ, de către firmele interesate.
  15. Promovarea unei colaborări permanente, într-un cadru de dialog lunar între instituțiile centrale, autoritățile locale și județene, organizațiile reprezentative ale elevilor și părinților și nu în ultimul rând, patronatele și organizațiile profesionale.
  16. Realizarea unui sistem integrat de e-Learning bazat pe o platforma open-source, cu facilități de videoconferință incluse.
  17. Achiziționarea de dispozitive electronice conectate la internet pentru dotarea elevilor, studenților și cadrelor didactice cu echipamente necesare studiului online, cât și conectarea școlilor la internet, a unităților și instituțiilor de învățământ, cu precădere a celor preuniversitare din localitățile situate în mediul rural, mediul urban cu până la 10.000 de locuitori, precum și celor din zone izolate și/sau defavorizate.
  18. Extinderea programului „Masă caldă” la mai mult de 150 de unități de învățământ din țară,
    și majorarea valorii pachetului alimentar zilnic de care beneficiază fiecare copil.
  19. Modernizarea arhitecturii programelor școlare prin consultarea națională a elevilor, studenților, profesorilor și a actorilor relevanți din sistemul educațional național. Armonizarea materiei cu cerințele elevilor și cele regăsite pe piața muncii.
  20. Accesul tuturor elevilor, studenților și cadrelor didactice la platforme online de educație și la resurse educaționale în format digital.
  21. Dublarea alocațiilor copiilor conform legislației în vigoare.
  22. Finanțarea incubatoarelor de afaceri în universități, în conlucrare cu partenerii locali (autorități publice și companii care activează pe piața locală).
  23. Reprezentarea elevilor și părinților, cu drept de vot, la nivelul Consiliul de administrație al
    ISJ/ISMB.
  24. Se acordă stimulente financiare, din fonduri UE, elevilor care nu au absențe la cursuri.