vineri, iulie 9th, 2021
Laurențiu Nistor: ”Actualul Guvern aruncă în aer proiectele PNDL 2 din județul Hunedoara”
Liderii social-democrați din județul Hunedoara atrag atenția că zeci de proiecte pe care autoritățile publice locale și județene le au în derulare și care sunt finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Locală PNDL 2 sunt blocate și riscă să fie abandonate, după ce Guvernul a pasat responsabilitatea continuării finanțării acestora în sarcina administrațiilor locale. Președintele PSD Hunedoara, Laurențiu Nistor (președintele al CJH) și primarii PSD Dan Bobouțanu (primarul municipiului Hunedoara) și Tiberiu Pasconi (primarul comunei Totești) au prezentat, în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc la sediulCItește mai departe
Un nou complex sportiv revine la viață în municipiul Lupeni
Fosta bază sportivă din Lupeni, situată pe strada I.L. Caragiale, în apropiere de Mină, în care funcționau odinioară trei terenuri pentru practicarea tenisului de câmp și o clădire anexă, s-a degradat vizibil în ultimii ani, în ciuda faptului că municipalitatea a concesionat-o unui investitor privat. Acesta nu s-a achitat însă de obligațiile asumate, astfel încât Primăria municipiului Lupeni a decis, în primăvara acestui an, să rezilieze contractul de concesiune. Acum, reprezentanții administrației locale de la Lupeni au decis să-și asume repunerea în valoare a acestui complex sportiv, prin modernizarea bazei,CItește mai departe
Absolvenții Facultății de Mine de la Universitatea din Petroșani sunt în fața misiunii lor speciale: salvarea planetei Pământ !
Seria festivităților de absolvire de la Universitatea din Petroșani a continuat joi, 8 iulie 2021, cu cea mai proaspătă generație de ingineri care au încheiat cei 4 ani ai studiilor de licență care le conferă nu doar o importantă carte de vizită pentru cariera pe care o vor urma, ci și misiunea de a fi specialiști pregătiți pentru confruntările mileniului III și salvarea planetei Pământ. Geologi, mineri, constructori, manageri, specialiști în probleme de mediu sunt tot atâtea calități pe care absolvenții Facultății de Mine de la Universitatea din Petroșani leCItește mai departe
Se redeschide circulația fără restricții pe DN 68A Margina-Holdea
Începând de vineri, 9 iulie 2021, ora 16,30 se elimină măsurile de restricție de pe drumul național DN 68 A Deva – Lugoj, după ce lucrările de reparații de pe tronsonul Marginea – Holdea, care asigură legătura cu A1, au fost finalizate cu o zi mai devreme. Reamintim că, în ultimele două luni, pe sectorul cel mai grav afectat dintre Coșava și Coșevița s-a refăcut integral fundația drumului, pe sectorul Coșevița – Holdea s-au așternut covoare asfaltice, au fost executate alte reparații, s-au completat acostamentele, s-au refăcut marcajele, s-au înlocuitCItește mai departe