Obscur miraj, cu marginile ude
din care nu revin nicicând de tot
cu ce să-și desfrunzesc opacitatea
când nici să-mi caut viața nu mai pot ?
Cum să-ți absorb din curcubeie nude
lichidul unei stele spre abis
când umbra cabaretului din lună
mă spulberă spre șoapta unui vis ?
Din transcendența cărui val de ceară
îmi ceri să-ți mai recit floarea de măr
când nu mai ești decât o mostră rece
și pescărușii-ți bântuie prin păr ?
Și de voi curge mai spontan ca roua
să mă desfaci de crisalida unui nor
când primăvara din culise
îmi va fura destinul mult prea gol.
Am debarcat din ultimul sărut
și-mi port alternativa spre peluză
cu fiecare scrin ce-și mai culege
o semiotică banală și confuză.
Dorim spasmodic un ciorchine
cu basme vechi din noul dom.
Când am apus, cu ziua dinainte,
e prea târziu să răsărim în somn.
Din ce fragment să furi în pace
cutii de fructe citadine
când valsul umbrelor de noapte
se-ndreaptă-alergic către tine ?
Cum să mai contractăm hipnoze
în schimbul vieților de rând
când, din castani, eternitatea
se mai aude suspinând ?
Te miră cum apar în vechi corăbii
bieți portocali, cu gustul lor marin,
când nu-ți găsești nici în zăpezi iubirea
și nici în pasagerii care vin ?
Poezia face parte din volumul ”Iubește și scrie”, Editura Inspirescu” 2019.
