În întâmpinarea ”Zilei Minerului” sărbătorită în Valea Jiului, potrivit tradiției, la 6 august, o parte din salariații Complexului Energetic Hunedoara vor primi cea mai mare primă din istorie: 10.000 de euro. Este adevărat că, din păcate, banii vin la pachet cu desfacerea contractului de muncă, fiind de fapt suma compensatorie acordată de stat pentru disponibilizarea voluntară.
Circa 1500 de salariați ai CEH, de la sucursalele miniere din Valea Jiului și de la cele două termocentrale vor beneficia de ”prima de adio” acordată de stat, după ce conducerea companiei energetice și a Ministerului Energiei au convenit, împreună cu partenerii de dialog social, ca plata să fie făcută integral, într-o singură tranșă, achitată celor în drept la data de 5 august 2021, în aceeași zi cu plata ultimelor drepturi de salariat.
Potrivit administratorului special al CEH, Cristian Roșu, după finalizarea programului de concedieri colective, la nivelul Ministerului Energiei vor avea loc noi runde de discuții pentru definitivarea programului de reorganizare a activității din minerit și energie în județul Hunedoara și înființarea unei noi companii termoenergetice care să înglobeze minele de la Lupeni, Vulcan, Livezeni și Lonea, precum și Termocentrala de la Paroșeni și sucursala Prestserv.