Bucuria comunității din cele peste 700 de case ale cartierului Colonie din Petroșani a fost fără margini atunci când, cu binecuvântarea Preasfințitului Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, a început construirea Bisericii ortodoxe cu hramurile Sfântul Efrem cel Nou și Sf. Ioan Rusul.
Amplasată pe strada Grivița Roșie, pe locul unei alte clădiri emblematice (Baia comunală), ruinată în timp, dar și în imediata vecinătate a monumentului arhitectonic al fostului Teatru de Stat (astăzi elegantul restaurant ”La Belle Epoque”), pe terenul pus la dispoziție de Primăria municipiului Petroșani încă din anul 2012, noua biserică ortodoxă a apărut, după cum bine precizează părintele paroh Adrian-Vasile Pascal, ca o necesitate liturgică a acestei importante comunități din cartierul Colonie, care nu avea un astfel de locaș de rugăciune și închinare. Acesta este și motivul pentru care oamenii și-au dorit o biserică frumoasă, emblematică atât pentru comunitatea din cartierul Colonie, cât și pentru întreaga comunitate din Petroșani și Valea Jiului. Proiectul tehnic, inspirat după Biserica Cașin (situată lângă arcul de triumf din centrul Capitalei țării) și după Biserica din cartierul Dorobanți din Deva, prevede construcția unui locaș de cult cu dimensiuni impresionante. Dirigintele de șantier Ilie Gaja, cel care asigură asistența tehnică a acestui proiect, spune că edificiul va avea o suprafață de mai bine de 250 mp, o înălțime de 27 de metri pe turnul principal, și de 17 metri pe celelalte 4 turnuri laterale, fiind prevăzută inclusiv cu un spațiu util la demisol, acolo unde se preconizează amenajarea unui spațiu destinat activităților sociale derulate de reprezentanții parohiei.
Începute în luna septembrie a anului 2020, după ce regretatul ec. Gheorghe Toma, director al firmei Realcom SA Petroșani și-a asumat misiunea de ctitor și rolul de principal finanțator al acestui proiect de suflet, lucrările au avansat rapid până în acest an, fiind finalizat demisolul și ridicată structura de sprijin și zidăria aferente primului nivel al bisericii. Iar lucrările ar fi progresat, fără îndoială, în același ritm dacă bunul Dumnezeu nu l-ar fi chemat, înainte de vreme, la dreapta Sa pe Gheorghe Toma, care a trecut la cele veșnice în primăvara acestui an. Tristul eveniment a schimbat într-o bună măsură și parcursul acestui proiect care, deși se bucură în continuare de sprijinul firmei Realcom (condusă acum de familia fostului director Toma), are nevoie de sprijin financiar și din alte direcții. Părintele paroh Adrian-Vasile Pascal a căutat și, din fericire, a mai și găsit oameni cu suflet mare, atât în administrația publică locală și județeană, cât și în mediul privat care să susțină continuarea lucrărilor la construcția Bisericii ortodoxe din Colonia Petroșaniului. Printre cei cărora părintele Pascal le transmite călduroase mulțumiri și binecuvântări se numără, spre exemplu, Emil Părău, Doru Tamaș și Sorin Avramescu.
Pentru ca lucrurile să meargă însă înainte și termenul stabilit pentru finalizarea lucrărilor să fie cât mai apropiat de cel stabilit inițial pentru 26.08.2023, e nevoie însă de mult mai mulți bani decât se estimase inițial, mai ales că prețul materialelor de construcții a explodat în acest an. Părintele Pascal își păstrează însă optimismul și crede că, cu voia lui Dumnezeu, și alți oameni drept credincioși vor găsi de cuviință să-și înscrie numele în rândul ctitorilor acestei frumoase biserici. Donații poate face oricine vrea să facă o faptă bună și un generos gest creștinesc, acestea putând fi efectuate direct în contul Parohiei Ortodoxe Române Sf. Efrem cel Nou și Sf. Ioan Rusul din Petroșani, cont nr. RO02BRDE220SV97215622200 deschis la BRD.
Pe măsură ce lucrările vor avansa și Biserica ortodoxă din Colonie va fi pusă în slujba bunului Dumnezeu, aceasta va deveni nu doar un loc de suflet al credincioșilor ortodocși din cartierul Colonie, ci și un important reper pe harta acestui cartier care va completa ansamblul arhitectonic al unei zone care poate redeveni un frumos centru istoric al municipiului Petroșani. Doamne-ajută !