Colectarea selectivă a deșeurilor, o misiune comună a cetățenilor și companiei de management al deșeurilor din Valea Jiului

Nu doar pentru că este o obligație legală, ci mai ales o responsabilitate civică pe care trebuie să o respectăm cu toții, colectarea selectivă a deșeurilor a devenit o misiune comună a cetățenilor și companiilor de management al deșeurilor. Resursele planetei nu sunt nelimitate, așa că noi suntem îndemnați să reciclăm cât mai mult și cât mai corect, atât pentru a proteja mediul înconjurător, dar și pentru a proteja materiile prime care există în jurul nostru. Cu relativ puțin efort de a separa gunoiul, putem ajuta la reducerea poluării, putem contribui la păstrarea apei curate, conservarea resursele naturale neregenerabile și reducerea consumului de energie.

Deși lucrurile se mișcă puțin mai greu și în țara noastră a început responsabilizarea oamenilor în privința reciclării și astfel, cu toții am început să înțelegem cât de important este tot acest proces, iar lucrurile încep să se miște favorabil în acest sens. Spre exemplu, în regiunea Văii Jiului, compania Supercom SA, care operează acest important serviciu de utilitate publică, desfășoară constant campanii de conștientizare a populației cu privire la necesitatea colectării selective a deșeurilor. Mai mult, reprezentanții Supercom spun că de o bună bucată de vreme, toate punctele de colectare din localitățile urbane ale Văii Jiului sunt prevăzute cu containere speciale, destinate colectării selective, iar în zonele rurale (la case) pubelele destinate depozitării deșeurilor menajere sunt însoțite și de sacul galben (în care se colectează deșeurile din plastic și metal), respectiv de sacul albastru (în care se colectează deșeurile din hârtie).

Din păcate, cu toate că s-a observat o creștere preselectării la depunerea deșeurilor în punctele gospodărești, încă sunt semnalate multe situații în care depunerea neconformă a deșeurilor, corespunzător recipienților cu destinație specială, poate conduce la îngreunarea și chiar la zădărnicirea eforturilor depuse de angajații companiei Supercom în managementul eficient al deșeurilor. Reprezentanții companiei invită beneficiarii serviciilor de salubritate să acorde mai multă atenție felului în care colectează, sortează și depozitează deșeurile reciclabile, pentru a sprijini astfel efortul comun al companiei și al autorităților în obținerea eficienței depline a sistemului de management al deșeurilor în regiunea Văii Jiului și în județul Hunedoara. În acest scop, Supercom recomandă cetățenilor să se informeze corect asupra modului în care trebuie utilizați recipienții (pubele sau saci colorați) cu destinație specială pentru preselectarea deșeurilor reciclabile, să nu amestece între ele diferite categorii de deșeuri reciclabile și, mai ales, să nu arunce la grămadă deșeurile menajere cu cele reciclabile. În acest scop, compania de salubritate din Valea Jiului pune la dispoziția cetățenilor toate aceste informații, atât prin intermediul campaniilor derulate prin mass-media, cât și prin intermediul unor linii telefonice dedicate, respectiv 0254.969 – Dispecerat și/sau Telverde 0800.800.365.

Reprezentanții Supercom precizează că preselectarea deșeurilor în confortul propriei locuințe se poate face foarte ușor. Important este, să aveți câte un coș de gunoi, o cutiuță sau un săculeț dedicat fiecărui tip de material ce trebuie reciclat, astfel încât deșeurile să fie direct depozitate la categoria lor, fără a fi necesară o triere ulterioară. Toate acestea, se duc ulterior la pubelele special amenajate pentru reciclare. Este foarte important ca recipientele reciclabile să fie goale, curățate de orice urme de mâncare sau lichide și uscate, înainte de a le arunca în containerele dedicate. Un articol murdar poate contamina un camion întreg, deci asigurați-vă că reciclabilele sunt goale, curate și uscate. În plus, odată ce cartonul sau hârtia intră în contact cu alimente sau lichide, nu mai poate fi reciclat.