Apa Serv Valea Jiului sărbătorește pe data 20 iulie, asemeni tuturor operatorilor de servicii publice de acest tip din România, Ziua lucrătorului din serviciile publice de alimentare cu apă și de canalizare.
Prevăzută prin Contractul Colectiv de Muncă pe ramură, Ziua lucrătorului din serviciile publice de alimentare cu apă și de canalizare aduce în atenția opiniei publice rolul pe care oamenii care muncesc în cadrul societăților de distribuție a apei potabile, îl au în viața comunităților locale. Noi, la Apa Serv Valea Jiului, ne-am străduit să ne îndeplinim cât mai bine acest rol, așa cum am căutat să informăm permanent cetățenii asupra activităților pe care le depunem în acest domeniu vital pentru viața fiecăruia dintre noi.
Sărbătoarea din 20 iulie reprezintă un alt moment de bilanț, în fața căruia avem toate motivele să fim mândri. Activitatea operatorului regional de apă potabilă din Valea Jiului este una performantă și ridicată din punct de vedere al calității serviciilor oferite. De asemenea, strădaniile noastre de a performa în creșterea constantă a calității serviciilor este concretizată în accesarea unor sume importante de bani europeni, nerambursabili, pentru reabilitarea și modernizarea rețelelor și pentru extinderea zonelor de furnizare a apei potabile. La finalul acestui program de investiții, Apa Serv Valea Jiului va putea asigura alimentarea cu apă potabilă pentru aproape 100% din gospodăriile din regiunea Văii Jiului.
În același timp, Ziua lucrătorului din serviciile publice de alimentare cu apă și de canalizare este un bun prilej pentru a le mulțumi colegilor noștri, în mod deosebit celor care, în decursul ultimului an, au ajuns la capătul activității lor profesionale în cadrul Apa Serv Valea Jiului și s-au pensionat. Este vorba despre oameni apreciați și respectați care au activat cu cinste și profesionalism în cadrul companiei noastre, precum:
- Ileana Ignat, muncitor operativ Sector Utilaj transport (pensionată la data de 01.07.2020);
- Bejinaru Maria, cititor contoare apă Serviciul Corp Control (pensionată la data de 01.07.2020);
- Chirvasă Vasile, lăcătuș Sector Utilaj Transport (pensionat la data de 12.07.2020);
- Iorga Jănel, electrician Sector apă canal Vulcan (pensionat la data de 01.08.2020);
- Furdui Mihai Ioan, electromecanic Stația Epurare Uricani (pensionat la data de 05.07.2020);
- Hendre Evelina, muncitor necalificat Stația Tratare a apei Valea de Pești (pensionată la data de 08.09.2020);
- Cîșlariu Octavian Constantin, mecanic Sector apă canal Petroșani (pensionat la data de 16.09.2020);
- Benke Zoltan, inginer Sector apă canal Petroșani (pensionat la data de 24.10.2020);
- Bene Ana, electrician Stația Tratare Braia (pensionată la data de 23.11.2020);
- Muntean Lazăr, muncitor necalificat Sector apă canal Vulcan (pensionat la data de 23.11.2020);
- Botescu Vasile, cititor contoare apă Serviciul Corp Control (pensionat la data de 21.12.2020);
- Dinu Maria Silvia, inginer Serviciul Comercial (pensionată la data de 28.12.2020);
- Staic Ioana, muncitor necalificat Sector apă canal Aninoasa (pensionată la data de 01.02.2021);
- Balint Viorica, casier Centrul de Încasări Petroșani (pensionată la data de 01.03.2021);
- Chelaru Vasile, tâmplar Sector Întreținere Reparații (pensionat la data de 12.04.2021);
- Ignat Vali, mecanic Stația Epurare Dănuțoni (pensionat la data de 09.04.2021);
- Rusu Fănel, lăcătuș Sector Utilaj Transport (pensionat la data de 17.05.2021);
- Bejinaru Gheorghe, maistru Sector apă canal Petrila (pensionat la data de 01.06.2021);
Anca Alexandru, instalator Sector apă canal Petrila (pensionat la data de 17.06.2021).
Tuturor le mulțumim pentru întreaga activitate depusă în cadrul Apa Serv Valea Jiului și le dorim să se bucure ani îndelungați de pensie, cu sănătate și bucurii alături de cei dragi.
De asemenea, cu ocazia Zilei lucrătorului din serviciile publice de alimentare cu apă și de canalizare, conducerea Apa Serv Valea Jiului transmite întregului colectiv de salariați mulțumiri pentru activitatea depusă, cu responsabilitate, profesionalism și consecvență, repere care constituie parte importantă din succesul acestei companii și din aprecierile primite din partea beneficiarilor. ”Împreună, putem să-i asigurăm pe cetățenii Văii Jiului că ne propunem să rămânem același partener serios, preocupat de creșterea constantă a calității serviciilor oferite populației din Valea Jiului așa cum ne dorim să păstrăm poziția noastră de seriozitate în relațiile cu toți partenerii și beneficiarii. Tuturor, de Ziua lucrătorului din serviciile publice de alimentare cu apa si de canalizare, le transmitem ”La mulți ani !”, spune Cristian Andrei Ionică, directorul Apa Serv Valea Jiului.