Poate că anul acesta, strădaniile autorităților de la Petrila și ale păstrătorilor de tradiții, care și-au propus să reînnoade tradiția nedeii de la Poiana Muierii, după anul pandemic care o curmase cu un an mai înainte, a fost pusă la grea încercare de vremea potrivnică, însă ”galopul” gălăgios de pe cer al Sfântului Ilie nu le-a putut pune stavilă celor care, trecând peste aceste obstacole, au urcat marți, 20 iulie 2021 la stâna din Poiana Muierii pentru întâlnirea cu tradiția, cu folclorul și cu istoria.
Aflată la confluența județelor Hunedoara, Gorj, Vîlcea, Alba și Sibiu, în Munții Șureanu, pe aripa de nord a drumului cunoscut drept Transalpina, Poiana Muierii a fost, în ciuda unei vremi cu ceață densă și ploaie măruntă, gazdă primitoare pentru cei care au făcut efortul de a urca în munte pentru a-și aduce propriul aport la păstrarea unei tradiții seculare. Oamenii au participat aici, alături de gazde, la slujba de utrenie și mai apoi la parastasul pentru cei adormiți și rugăciunea pentru cei vii, săvârșită de preotul Florin Vîlcea, părinte al Parohiei ortodoxe din Cimpa și s-au bucurat de spectacolul folcloric oferit de Amsablul folcloric ”Junii Petrileni” (condus de maestrul coregraf Constantin Cigmăian) și de tinerii interpreți și instrumentiști ai muzicii populare de la Asociația Culturală ”Lirica” Petroșani (condusă de prof. Tiberiu Coconeț).
Alături le-a fost și primarul orașului Petrila, Vasile Jurca care s-a declarat mulțumit de faptul că nedeia din Poiana Muierii își continuă tradiția. ”Anul trecut, ne-a fost teamă că pandemia va pune stavilă acestui eveniment la care noi, petrilenii, ținem atât de mult. Anul acesta, ne-a fost teamă că vremea capricioasă și ploile ne vor pune opreliște în desfășurarea acestui eveniment. Am înțeles însă că, până la urmă, nimic nu poate sta în calea oamenilor care prețuiesc tradițiile noastre de suflet, iar bucuria întâlnirii din munte, cu cei care s-au încumetat să urce în Poiana Muierii pentru a participa la această nedeie, a fost una fără margini. Le mulțumesc tuturor, de la gazde, organizatori și oaspeți, pentru modul în care au acționat pentru a duce mai departe tradiția nedeii din Poiana Muierii, o nedeie despre care știm că datează oficial din 1484, dar credem că rădăcinile ei sunt mult mai adânci în timp, așa cum suntem convinși că ele vor dăinui secole de-a rândul și de-acum încolo”, a declarat Vasile Jurca, primarul orașului Petrila.