Botinele sunt considerate cele mai utilizate articole de încălțăminte, întrucât acestea sunt disponibile într-o gama foarte largă de modele și materiale (textil, piele întoarsă, piele naturală, cu fermoar, cu șiret etc). Datorită versatilității lor, pot fi purtate indiferent de anotimp, chiar și în sezonul cald. Chiar dacă sună imposibil, poți alcătui ținute de vară folosind botine, iar tu vei căpăta un aer cool oriunde vei merge. Multe doamne consideră că acestea trebuie purtate doar în sezonul rece, cu blugi și geci groase, însă acest lucru nu este neapărat adevărat. Neprevăzutul este cel ce te face specială, așa că nu ezita să ieși din tipare!
Top 3 ținute de vară la care poți purta botine!
- Rochii midi colorate, botine și accesorii
Dacă spui vară, spui căldură, așa că trebuie să te asiguri că porți ținute cât mai lejere. Pentru acest lucru, optează pentru rochii midi, în culori cât mai speciale, pentru a te bucura de atenția tuturor. Croiala și materialul rămân la alegerea ta, în funcție de restul ținutei. Asortează rochia cu o pereche de botine comode, cu toc mai gros, din materiale mai subțiri. Preferabil ar fi să înclini spre culori neutre, sau foarte închise. În ceea ce privește accesoriile, poți să porți o pălărie supradimensionată, cercei fini și o geanta mică sau medie. Nu încărca prea mult ținuta și nu purta foarte multe accesorii de mărimi prea mari sau prea mici. Încearcă să le balansezi.
- Rochii cu imprimeu florar, botine tip cowboy și geacă de blugi
Acesta este un outfit ceva mai îndrăzneț, așa că îți trebuie puțin curaj să alcătuiești o astfel de ținută. Dacă îți place să te simți mereu liberă și ești o fire neconformistă, aceasta este alegerea perfectă pentru tine. Optează pentru rochii vaporoase în modele florare și cât mai colorate. De preferat să fie cât mai lungi, pentru un impact vizual mai puternic. Pentru a completa outfit-ul, comanda botine de la Modlet, în orice culoare dorești. Alege botine cowboy, cu toc mic și gros. Adaugă o geacă de blugi în serile răcoroase de primăvară sau vară. Accesorizează simplu, cu niște cercei lungi, tip până și o geantă sau borsetă. Ar fi de preferat să îți ții părul prins într-un coc lejer sau coadă de cal, pentru a evita prea multă informație în zona capului.
- Fuste mini sau pantaloni din jeans, botine cu imprimeu și topuri lejere
Aceasta ținută este una simplă, pe care o poate purta oricine, însă este și genul de ținută care te face remarcată. Pe timp de vară se poartă extrem de mult haine cât mai lejere, așa că este o decizie bună să te simți cât mai liberă ca să te poți bucura de vremea bună. Poți alege ori o fustă din jeans, ori pantaloni scurți din același material, o pereche de botine cu animal print și un top alb sau colorat, cât mai simplu. Dacă dorești să ieși din tipare, poți adăuga o pereche de dresuri negre sau plasă. Nu accesoriza prea mult.
Așadar, botinele pot fi purtate oricând, iar vara este un anotimp prielnic pentru a încerca ținute noi, diferite, care să te pună în valoare. Acestea sunt perfecte atât pentru un outfit lejer, cât și pentru unul complex, cu elemente multiple.
Sursa foto: Pexels.com