Joi, 22 iulie 2021, Universitatea din Petroșani în parteneriat cu SIVECO România S.A., a
finalizat proiectul POCU/320/6/21/122596, “Educația, o șansă pentru Valea Jiului!”.
Proiectul a fost cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital
Uman 2014-2020, și s-a derulat pe o perioadă de 32 de luni având o valoare totală de
4.125.166,55 lei. Obiectivul general al proiectului a fost potențarea oportunităților de dezvoltare a societății la nivel local și regional prin intermediul unei oferte educaționale actualizate și diversificate, dezvoltată în strânsă corelare cu prioritățile strategice regionale și naționale, însoțită de un pachet de măsuri de atragere a tinerilor către studiu, acompaniată de acțiuni de creștere a competențelor personalului didactic și care, împreună, să contribuie la maximizarea șanselor de angajare pentru viitorii absolvenți din învățământul terțiar, universitar și non-universitar tehnic.
Grupul țintă a fost format din 61 de profesori angajați ai Universității din Petroșani din care 47 de cadre didactice aferente învățământului terțiar universitar și 14 cadre didactice aferente învățământului terțiar non-universitar tehnic, 300 de studenți înrolați la programele de studii de licență și master ale celor 3 facultăți din structura Universității din Petroșani și din 47 de tineri care au finalizat forma de învățământ secundar superior cu sau fără certificare (diploma de BAC) și care au urmat cursurile programului de studii terțiar non-universitar tehnic dezvoltat și înființat în cadrul proiectului.
În cadrul conferinței de bilanț a proiectului din data de 22 iulie 2021, au participat, cadre didactice universitare, studenți, masteranzi, cursanți, reprezentanți ai mass media, stakeholderi și reprezentanți ai SIVECO SA.