Primarul municipiului Vulcan, Cristian Merișanu și-a propus ca festivitățile publice organizate în această localitate cu prilejul ”Zilei Minerului” să iasă puțin din tiparele obișnuite și să îmbrace forma unui eveniment public de care să se bucure, în egală măsură, minerii de ieri și de astăzi ai Vulcanului, dar și toți membri comunității.
”Desigur că omagiul pe care-l aducem și cu acest prilej eroilor mineri care s-au jertfit în abatajele minelor de cărbune de la Vulcan și Paroșeni, dar și din întregul bazin carbonifer al Văii Jiului, de-a lungul istoriei, este o datorie pe care avem obligație de a o respecta de fiecare dată. Încă de joi, 5 august 2021, o zi cu semnificații triste pentru istoria mineritului din municipiul Vulcan, vom participa la ceremoniile derulate la troița din curtea minei Vulcan, unde vom depune coroane de flori pentru bravii noștri eroi mineri. Dar, în același timp, nu trebuie să uităm că semnificația Zilei Minerului din 6 august a fost pentru noi, cei din Valea Jiului, și una a bucuriei, una în care minerii se întâlneau pentru a sărbători cu întreaga comunitate, ca într-o mare și frumoasă familie. Din acest motiv, pentru a marca în acest an Ziua Minerului la Vulcan, am gândit un altfel de eveniment public, pe care ni-l dorim unul interactiv, cu oamenii. Am onoarea să vă invit pe toți cei care doriți să fiți alături de noi, vineri, 6 august 2021 începând cu orele 17:00, la statuia minerului din fața poștei, să sărbătorim împreună tot ceea ce înseamnă mineritul pentru orașul nostru”, a declarat primarul Cristian Merișanu.
În cadrul acestui eveniment, la Statuia Minerului din centrul municipiului Vulcan, monument realizat de artistul plastic vulcănean Teodosie Cuciuc, va avea loc o discuție liberă despre rolul minerilor și al mineritului în dezvoltarea municipiului Vulcan, la care sunt invitați să participe foști directori și lideri de sindicat, dar și foști brigadieri și mineri care au făcut cinste acestei meserii de-a lungul timpului. Evenimentul are, în același timp și o latură culturală, concretizată prin prezentarea celui mai amplu volum de carte dedicat istoriei mineritului din Valea Jiului, avându-l ca autor pe apreciatul istoric prof.dr. Mircea Baron de la Universitatea din Petroșani. De asemenea, programul cultural este completat de un concert live al solistului folk Florin Paul Camen (el însuși fost miner la Mina Lupeni), un nume cu rezonanță în muzica folk, precum și de un eveniment expozițional, în care vor fi prezentate lucrări fotografice semnate de documentaristul fotograf Mugur Vărzariu, care prezintă inclusiv imagini ale muncii în subteran de la Mina Vulcan.
Desigur, programul dedicat marcării Zilei Minerului în municipiul Vulcan va cuprinde și un scurt ceremonial religios, dar și o ceremonie de depunere de coroane de flori la monumentul minerului din această localitate emblematică a mineritului românesc.