Martorii de bord – Care sunt cele mai importante semne din tabloul de bord al maşinii

Pictogramele și becurile de pe panoul de bord al automobilelor sunt extrem de importante, deși din ce în ce mai complicate tehnic, pentru a ne ține la curent cu „viața” interioară a automobilului. Să vedem ce informații înglobează producătorii pe suprafețele de câteva zeci de centimetri ale panourilor de bord tradiționale.

Într-un articol publicat recent de Auto-Bild.ro este scris că martorii de bord au un rol extrem de important, întrucât aceștia anunță probleme, uzuri, erori sau defecte ale anumitor sisteme ale automobilului. Numărul lor poate fi în unele cazuri foarte mic, iar în altele poate fi de peste 50 la număr (fiecare fiind arătat în locuri prestabilite, cu apariții în diferite perioade de timp).

Aceiași publicație menționează că un punct important este culoarea pictogramelor, așa cum acestea sunt grupate și în funcție de criteriul respectiv, pentru a putea fi citite mai eficient. De cele mai multe ori, pictogramele roșii au rolul de a anunța șoferul despre anumite defecții sau despre eventualele probleme legate de siguranță, de starea tehnică a automobilului.

Culoarea galbenă sau portocalie a indicatoarelor de bord semnifică necesitatea unei reparații sau a unei potențiale înlocuiri, iar martorii albaștri și verzi sunt simpli indicatori.

În continuare găsiți imaginea publicată de AutoBild și descrierea unui număr mare de martori de bord. Vă îndemnăm să le aflați pe cele pe care nu le știați și să le memorizați pe cele care sunt de primă importanță:

  1. Lumini de ceață față aprinse
    2. Probleme la servodirecție
    3. Lumini de ceață spate aprinse
    4. Nivelul lichidului de parbriz este scăzut
    5. Plăcuțe de frână uzate
    6. Pilot automat activat
    7. Direcția semnalizării
    8. Probleme la senzorul de lumină
    9. Modul de iarnă
    10. Indicator pentru informațiile computerului de bord
    11. Bujii/Avertizare preincălzire diesel
    12. Avertizare de temperaturi scăzute
    13. Probleme la sistemul de pornire al mașinii
    14. Cheia nu se află în mașină
    15. Bateria cheii este slabă
    16. Avertizare cu privire la distanța față de un alt vehicul
    17. Apăsați pedala de ambreiaj
    18. Apăsați pedala de frână
    19. Volan blocat
    20. Fază lungă conectată
    21. Presiune scăzuta în pneuri
    22. Lumini de întâlnire sau poziții aprinse
    23. Bec ars
    24. Avertizare cu privire la luminile de frână
    25. Avertizare filtru de particule
    26. Probleme la sistemul de tractare
    27. Probleme la suspensia pneumatică
    28. Avertizare privind părăsirea benzii de mers
    29. Probleme la catalizator
    30. Centura de siguranță nu este cuplată
    31. Frâna de parcare este cuplată
    32. Probleme la baterie sau alternator
    33. Sistem de asistență la parcare pornit
    34. Anunță că este necesar să efectuati o vizită la service
    35. Faruri adaptive
    36. Controlul inclinării farurilor
    37. Avertizare privind eleronul
    38. Avertizare cu privire la plafonul decapotabil
    39. Probleme la airbag-uri
    40. Frâna de mână cuplată
    41. Apă în filtrul de combustibil
    42. Airbag dezactivat
    43. Problemă mecanică
    44. Indicator fază scurtă
    45. Filtrul de aer necesită înlocuirea
    46. Mod Eco activat
    47. Sistem de asistență la coborârea pantelor
    48. Probleme la temperatura motorului
    49. Avertizare privind ABS-ul
    50. Avertizare filtru de carburant
    51. Portiera deschisă
    52. Capota deschisă
    53. Nivel scăzut al combustibilului din rezervor
    54. Probleme la cutia de viteze automată
    55. Limitator de viteză activat
    56. Probleme la amortizoare
    57. Presiune scăzută a uleiului
    58. Degivrare parbriz
    59. Portbagaj deschis
    60. Sistem de control al stabilității oprit
    61. Senzor de ploaie
    62. Probleme la motor sau la emisii
    63. Degivrare lunetă
    64. Modul automat pentru ștergătoarele de parbriz activat