Taxarea suplimentară a centralelor de apartament: Ce spune ministrul Energiei

Întrebat despre posibilitatea suprataxării centralelor de apartament, Virgil Popescu, ministrul Energiei a spus la Digi24 că există o posibilitate în viitor, poate peste 10 ani, a taxării suplimentare a combustibililor inclusiv în centralele proprii de apartament.

„Nu se va întâmpla nimic cu centralele de apartament, nu se vor taxa suplimentar. A apărut în spațiul public înainte de a apărea pachetul de modificare a directivelor europene, știrea că prin acest pachet se vor impozita și interzice centralele de apartament.

Nu se va întâmpla asta. Acest pachet de modificări spune că pentru a se ajunge la reducerea emisiiilor cu 55% în 2030 trebuie luate mai multe măsuri în diverse domenii, inclusiv în cel al combustibililor, anumiți combustibili să poată fi taxați suplimentar în funcție de emisii de CO2 și să nu mai fie scutiri pentru anumite categorii de cetățeni cum sunt acum scutiri pentru cei care folosesc gazul natural combustibil de foc solid pentru încălzirea locuințelor”, a spus Virgil Popescu.

Potrivit ministrului, asta presupune o modificare a directivelor europene, care poate dura 1 – 3 ani , și presupune și o perioada de tranziție de maxim 10 ani. „Acest pachet vine și cu un fond social european pentru a atenua această sărăcie energetică. Când vorbim de consumatori vulnerabili, inclusiv aceste modificări de directivă fac diferența că nu se pune problema să avem taxări pe consumatorii vulnerabili. Vorbim de o posibilitate în viitor, poate peste 10 ani, a taxării suplimentare a combustibililor pe care îi putem folosi oriunde, inclusiv în centralele proprii de apartament”, a explicat ministrul Energiei.

Sursa: stiripesurse.ro