Vicepreședintele Consiliului Județean Hunedoara, Ion Bădin, a susținut miercuri, 11 august 2021, la Petroșani, o conferință de presă pe marginea situației în care se află Teatrul Dramatic ”Ion D. Sîrbu”(TDIDS) din localitate.
Tema întâlnirii a vizat o serie de dezvăluiri legate de activitatea teatrului din perioada managementului asigurat de Cosmin Rădescu. Vicepreședintele Ion Bădin a prezentat o serie de fapte care încalcă prevederile legislative în vigoare, dar și o serie de evenimente recente care au dus la încetarea colaborării cu fosta conducere.
Concret, acesta a arătat că în urma misiunilor de audit, Consiliul Județean Hunedoara a constatat că în noiembrie 2020, contractul directorului general adjunct al TDIDS Petroșani a fost transformat din contract pe durată determinată într-unul pe durată nedeterminată, contrar prevederilor OG 21/2007 și Codului Muncii. Conform actelor normative în vigoare, modificarea duratei contractului din perioadă determinată în nedeterminată se poate realiza doar după organizarea unui concurs pe post și promovarea acestuia. În aceste condiții, după cum a declarat vicepreședintele Ion Bădin, Consiliul Județean Hunedoara va înainta o plângere penală pentru abuz în serviciu împotriva fostului manager Cosmin Rădescu.
Alte abateri vizează activitatea din ultima perioadă a fostului manager Cosmin Rădescu:
– în data de 2 iulie, acesta s-a deplasat la București, cu mașina instituției, pentru a depune o sesizare la registratura Ministerului Culturii, fără să anunțe în prealabil plecarea și fără să aibă acordul conducerii Consiliului Județean Hunedoara, în condițiile în care documentele puteau fi transmise pe alte căi mult mai rapide și mai puțin costisitoare. La data respectivă, managerul ar fi participat la un seminar organizat de un ONG, tematica discuțiilor neavând legătură directă cu instituțiile de cultură;
– prin decizia managerului, a fost schimbat operatorul de telefonie mobilă pentru telefoanele de serviciu. Până la această hotărâre, angajații utilizau serviciile unui alt operator de telefonie mobilă care are instalată o antenă chiar pe clădirea teatrului. Noul operator de servicii a oferit unui bonus constând în echipamente (5 telefoane mobile) în valoare de 1300 de euro. Patru dintre acestea au fost predate teatrului, mai lipsește doar un telefon mobil în valoare de 3.300 de lei, aflat în posesia fostului manager.
Potrivit vicepreședintelui CJH, Ion Bădin, ca instituție coordonatoare a activității Teatrului Ion D. Sîrbu, Consiliul Județean Hunedoara își dorește ca activitatea acestei instituții de cultură din Petroșani să-și reia cursul firesc, mai ales că se apropie debutul unei noi stagiuni. Acesta spune că publicul este așteptat să revină în sală – atât cât o va permite situația sanitară – și să se bucure de jocul și de dăruirea actorilor în noile spectacole puse în scenă și dă asigurări că activitatea teatrului va fi susținută, în continuare, de CJH.