Firmă emblematică în industria de alimentație publică a Văii Jiului, Realcom SA Petroșani activează în domeniul comerțului cu amănuntul încă din anul 1991. Magazinul central din Piața Petroșani al Realcom este, la rândul său, un punct de reper pe harta comerțului de calitate din Valea Jiului.
În aceste zile, magazinul Realcom din Piața Centrală a municipiului Petroșani și-a redeschis porțile pentru clienți, după ce de o bună bucată de vreme a fost închis pentru renovare și re-branding. Investițiile au avut efectul scontat de noua conducere a firmei, aspectul noului magazin fiind apreciat de clienți încă din prima zi de la redeschiderea acestuia. Asta cu atât mai mult cu cât, pe lângă rafturi, vitrine și galantare noi, produsele comercializare aici, păstrează aceeași amprentă a calității și diversității care definesc valoarea acestei companii alimentare.
Directorul Realcom SA, Ciprian Toma recunoaște că tradiția acestui magazin a făcut ca el să aibă deja un număr semnificativ de clienți fideli, însă este de părere că noile transformări vor conduce la creșterea numărului acestora, dar mai ales la creșterea gradului de satisfacție al clienților, ca urmare a calității și diversității de produse comercializate. ”Acest magazin este unul cu o tradiție de peste 30 de ani și avem deja o seamă de clienți fideli. După investițiile pe care le-am făcut în reamenajarea și modernizarea spațiului, precum și în diversificarea gamei de produse pe care le oferim, sperăm să creștem fluxul de clienți și, mai ales, gradul de satisfacție al acestora față de oferta noastră de produse și servicii”, a declarat Ciprian Toma.
Punctul forte al magazinului Realcom din Piața Centrală Petroșani rămâne măcelăria, unde zilnic clienții pot găsi carne și produse din carne de proveniență locală, cu metode de producție și prelucrare tradiționale, iar elementul de noutate este amenajarea unui raion cu produse de cofetărie și patiserie, de producție proprie. ”Faptul că folosim pentru toate preparatele noastre doar rețete tradiționale, vechi din anii copilăriei noastre, păstrând gustul cu care am crescut și cu care ne-am obișnuit acasă, cred că va fi elementul de succes al magazinului nostru. Îi așteptăm pe clienții fideli, dar și pe cei care vor să ne descopere produsele să ne treacă pragul, pentru că suntem convinși că aceia care vor veni o dată, vor reveni tot mai des”, a mai precizat Ciprian Toma, directorul Realcom Petroșani.
Detalii zilnice despre produse și servicii oferite clienților, despre promoții și oferte speciale pot fi regăsite, de pe acum, în fiecare zi și pe pagina de Facebook a firmei Realcom.
Dincolo de activitățile comerciale specifice, Realcom rămâne în continuare implicată în viața socială a comunității din Petroșani, fiind principalul sponsor al Asociatiei Sfintii Apostoli, o asociație non-profit care asigură masa de 4 ori pe săptămână nevoiașilor din Petroșani.