”Junii Petrileni” au nevoie de sprijin pentru a participa la ”Festivalul Brânzei și al Țuicii” de la Rășinari

Între momârlanii jieni și sătenii de dincolo de Munții Șureanului și Cindrelului, din zona Sibiului, relațiile de parteneriat în domeniul folclorului datează din cele mai vechi timpuri. Așa se face că nici în zilele de astăzi, așa cum nici jienii nu pot concepe o nedeie tradițională fără participarea păstrătorilor de tradiții din Țara Sibiului, tot așa nici sibienii nu-și pot imagina sărbătoare fără a-i avea alături de ei pe frații momârlani.

În acest context se înscrie și invitația pe care Ansamblul folcloric ”Junii petrileni” din orașul Petrila, unul dintre ansamblurile reprezentative ale momârlanilor din Valea Jiului, a primit-o din partea autorităților locale din comuna Rășinari, de a participa la spectacolul artistic care va avea loc în cadrul ”Festivalului Brânzei și al Țuicii, a cărui ediție cu numărul 17 va avea loc pe Valea Ștezii din comuna sibiană, în  perioada 28-29 august 2021.

”Suntem onorați de invitația primită din partea domnului primar Bogdan Bucur de la Rășinari și ne dorim foarte mult să putem fi prezenți la acest eveniment, așa cum spune și domnia sa, în semn de respect pentru buna noastră colaborare care datează deja de ani buni. Nădăjduim că vom putea fi parte în programul acestui deosebit festival de mare ținută care promovează tradițiile și folclorul românesc autentic, dar nu ascund faptul că am avea nevoie și de un sprijin din partea autorităților locale din orașul Petrila. Sperăm să-l și primim, astfel încât prin participarea noastră la festivalul de Rășinari, să avem ocazia de a reprezenta Petrila și Valea Jiului și să arătăm țării întregi valorile portului, cântecului și jocului momârlănesc”, a declarat Constantin Cigmăian, coregraful Ansamblului Junii petrileni din orașul Petrila.