Alegerile anticipate sunt soluția pe care o vede la actuala criză politică din România, președintele Organizației județene a PSD Hunedoara, Laurențiu Nistor. Acesta apreciază că această criză politică care paralizează administrarea țării poate fi depășită numai prin alegeri anticipate. ”Cetățenii României sunt singurii care pot legitima forțele politice să formeze un guvern funcțional, performant are să răspundă nevoilor întregii societăți românești! Ori, în aceste zile, „Guvernul Meu”, așa cum spune numește Președintele Iohannis actuala formulă de guvernare, își trăiește ultimele clipe. PNL și USR au demonstrat ceea ce era de așteptat: că nu pot guverna împreună pentru că au interese străine de nevoile de dezvoltare a României. Aceste partide au distrus în cârdășie România. De aceea trebuie să plece. Toți!”, spune Laurențiu Nistor.
Liderul social-democraților hunedoreni arată că bilanțul activității acestui guvern este unul dezastruos: zero km de autostrăzi, 0,2% fonduri nerambursabile absorbite, zero lei fonduri atrase Planul Național de Redresare și Reziliență, România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește sprijinirea IMM-urilor și a economiei, eșec catastrofal în campania de vaccinare. În plus, Laurențiu Nistor atrage atenția că ”mai sunt câteva zile până începe noul an școlar, valul patru al pandemiei începe să creeze primele probleme în spitale, scumpirile încep să fie resimțite de populație, însă pentru PNL și USRPLUS, lupta pentru putere este mult mai importantă. De aceea, acest Guvern toxic trebuie să plece în ansamblul său.”
Președintele Organizației PSD Hunedoara este ferm convins că PSD are capacitatea și dreptul de conduce un viitor Guvern, însă este ferm convins că acest lucru trebuie să se întâmple în urma unor alegeri anticipate. ”PSD știe și poate guverna bine țara, am demonstrat asta de fiecare dată când am avut premier. Dar, în situația actuală, având în vedere configurația politică a Parlamentului, acest lucru este imposibil. Poporul român nu poate avea garanția unei bune guvernări în coaliții cu parteneri care lucrează împotriva românilor. De aceea, soluția pe care noi o vedem pentru depășirea crizei politice în care a fost aruncată România constă în alegerile anticipate”, a mai precizat Laurențiu Nistor, președintele PSD Hunedoara.