Noi descoperiri arheologice în situl dacic de la Sarmizegetusa Regia
Cercetările arheologice din ultimii ani desfășurate în situl arheologic de la Grădiștea de Munte – Sarmizegetusa Regia, au scos la iveală noi vestigii ale civilizației dacice.
Potrivit reprezentanților Direcției generale de Administrare Monumente Istorice și Promovare Turistică a județului Hunedoara, instituția din cadrul CJH care administrează, printre altele, cetățile dacice din Munții Orăștiei, cercetările arheologice s-au desfăşurat cu precădere în zona centrală a aşezării.
Între rezultatele importante se numără identificarea unui nou edificiu de cult de mari dimensiuni, ale cărui urme au fost documentate începând cu anul 2017. Din structura sa au fost descoperite baze de coloane şi resturile unui pavaj din piatră locală. Tot pe terasa a IX-a au fost dezvelite câteva segmente ale unei alei care subliniază monumentalitatea sanctuarului din capitala regatului dacic. Aflată într-o stare bună de conservare, aleea este compusă din dale de gresie, calcar şi andezit, fiind până în prezent singura construcție de acest fel, cunoscută în lumea dacică.
Un alt obiectiv al demersului arheologic a fost reprezentat de cercetarea drumului ceremonial principal de la Sarmizegetusa Regia. Pe lângă vestigiile de piatră amintite anterior, arheologii au descoperit artefacte specifice mediului cultural al cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei: vase din lut, inclusiv ceramică pictată, obiecte din fier, bronz, sticlă, argint.
Campania de cercetări arheologice de la Sarmizegetusa Regia are loc în cadrul proiectului „Capitala Daciei – muzeu viu al patrimoniului cultural european”.