Undă verde pentru construcția Bazinului de înot de la Lupeni
Lucrările de construcție a Bazinului didactic de înot din municipiul Lupeni urmează să înceapă, în cel mai scurt timp, după ce Compania Națională pentru Investiții a atribuit, în aceste zile contractul de execuție. Construcția acestui bazin va fi realizată de o asociere de firme, formată din Best Chance, Delta Antrepriza de Construcții și Montaj 93 și Scuar SRL.
Primarul municipiului Lupeni spune că, deși contractul de finanțare pentru această investiție a fost semnat încă din primăvara anului trecut, a durat mai bine de un an și jumătate evaluarea licitației organizate de CNI pentru desemnarea constructorului. ”Până la urmă, chiar dacă a durat destul de mult toată această procedură de evaluare, e bine că în cele din urmă finanțatorul principal al acestei investiții, Compania Națională pentru Investiții, a atribuit contractul pentru execuție. Constructorul are de pe acum la dispoziție un an pentru a finaliza această importantă investiție pentru comunitatea noastră, îndeosebi pentru copiii din municipiul Lupeni”, a declarat Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.
Noul Bazin didactic de înot de la Lupeni va fi construit în zona Agrement, iar pentru această investiție CNI a alocat peste 10 milioane de lei,. Primăria municipiului Lupeni va contribui la rândul său la realizarea acestei investiții, urmând ca, după finalizarea lucrărilor să preia în administrare noul bazin de înot.