Patru dintre cei mai apreciați alergători de anduranță din Valea Jiului, respectiv Toma Coconea, Gheorghe Codrea, Viorel Mihăilescu și Cristian Țopescu au reprezentat municipiul Petroșani și România la una dintre cele mai mari competiții de semimaraton de pe continentul european.
Este vorba despre semimaratonul din Porto San Giorgio-Italia, eveniment sportiv aflat la ediția cu numărul 38. Cei 4 sportivi români au fost invitați să participe la acest eveniment, ca urmare a relațiilor de înfrățire dintre comunitățile locale din Petroșani și Varpalota (Ungaria), aceasta din urmă având o relațiile de parteneriat similară cu comunitatea din orașul italian Porto San Giorgio.
Sportivii români au avut o evoluție bună la acest eveniment, reușind chiar să se claseze în Top 10, prin Cristian Țopescu, care s-a clasat pe locul VII al competiției (la categoria +50 de ani), cu un timp de 1:39:51, respectiv pe locul III (la categoria + 50 de ani) prin Codrea Gheorghe, care a încheiat cursa cu un timp de 1h 25 min.
Între timp, la Petroșani, Toma Coconea a lansat deja pregătirile pentru o nouă ediție a concursului de alergare montană ”Run The Lift”, care va avea loc în luna octombrie în stațiunea Parâng, concurs la care competitorii sun provocați la o întrecere cu… telescaunul.