Spectacolul aniversar al Ansamblului artistic ”Parângul” din Petroșani DACICA – pledoarie artistică emoționantă pentru românismul autentic

”Tot ce e românesc, nu piere, ci veșnic va trăi !” Este sentimentul pe care l-am trăit din plin la
spectacolul aniversar care a marcat 20 de ani de activitate a Ansamblului artistic ”Parângul” din Petroșani, eveniment care a avut loc miercuri 22 septembrie 2021, la Teatrul ”I.D. Sîrbu” din Petroșani. Un recital muzical-coregrafic grandios, pus în scenă de maestrul coregraf Nicolae
Nicoară, spectacolul ”Dacica” ne-a demonstrat încă o dată că România adevărată trăiește în și prin cultură și artă.

Reprezentanți ai tuturor generațiilor care, vreme de două decenii, și-au dat frâu liber imaginației și artei într-una din cele mai frumoase forme de exprimare ale acestora, dansul, au urcat și cu acest prilej pe scenă, cu aceeași pasiune și infinit talent, dar și cu inimile vibrând la unison cu mesajul pe care maestrul coregraf Nicolae Nicoară l-a gândit atunci când a pus în scenă acest spectacol absolut fascinant, aducând în atenție cele mai prețioase valori ale poporului român, istoria, tradițiile, folclorul, portul popular dar mai ales mândria de a fi urmași ai bravilor daci liberi. Într-un spectacol maraton de mai bine de două ore care a ținut publicul înmărmurit, dansatorii Ansamblului ”Parângul” grupați în trei categorii (”Parângul Mic”, ”Parângul” și ”Parângul Mare”) au dansat dumnezeiește, oferind celor prezenți senzația unei călătorii în timp, în ritmul amețitor al pașilor de dans care au dat, în chip fascinant, sens unor acorduri acustice atât de familiale nouă, românilor și, mai ales, jienilor: ”Dansul sânzienelor”, ”Ciuleandra”, ”Hora”, ”Învârtita”, ”Sârba”, ”Paroșeana” etc. Respectând o coregrafie pedantă, în care, pe alocuri, maestrul coregraf Nicolae Nicoară a inserat, în chip magistral, elemente de dans modern (cabaret, hip-hop, caracter ș.a.m.d.), spectacolul folcloric oferit de dansatorii Ansamblului ”Parângul” ne-a arătat încă o dată de ce acești oameni, cu preocupări profesionale diverse, au devenit unii dintre cei mai apreciați ambasadori ai Văii Jiului în România și în Europa.

Desigur, succesul indubitabil al spectacolului ”Dacica” poartă, pe lângă amprenta definitorie a dansatorilor de la Ansamblul ”Parângul” și aportul artistic de excepție al unor soliști de primă clasă, precum Laura Marica, Mădălina Străuneanu, Sandu Raul Pantia, Florin Paul Camen, Cătălin Stepa, precum și al unor virtuozi ai instrumentelor precum Mitu Helj, Mircea Dinuță, Costel Giangă, Cătălin Murărașu, Gigi Bocoș și Mădălin Moisa. Iar vocea inconfundabilă a actorului Mihai Sima, care a segmentat momentele de recital muzical-coregrafic, cu ezotericele legi ale lui Zamolxe definite de Remer Ra, a întregit efectul de veritabil miraj al acestui spectacol care va rămâne consemnat de pe acum în ”cartea de aur” a scenei culturale din Valea Jiului, din toate timpurile.

Poată că, la o primă citire, cuvintele așternute aici pot părea superlative absolute. Însă vă garantăm că ele nu sunt deloc exagerate, iar faptul că spectacolul ”Dacica” s-a încheiat cu o sală întreagă ridicată în picioare, cu ovații și aplauze necontenite vreme de mai bine de un sfert de ceas, dar și cu îmbrățișări și lacrimi de fericire în ochii publicului și artiștilor deopotrivă, nu fac decât să confirme succesul total al unui eveniment cu adevărat grandios, pentru care în primul rând maestrul coregraf Nicolae Nicoară, dar și toți cei prezenți pe scenă și cei care, din umbră, au contribuit la reușita acestui eveniment, merită depline felicitări. Datorită lor, celor de la Ansamblul artistic ”Parângul” al Casei de Cultură a Studenților din Petroșani am înțeles că ”tot ce e românesc, nu piere, ci veșnic va trăi !”

La mulți ani, ”Parângul” !

PS. Pentru că, în mod evident, nici cuvintele și poate, nici cadrele surprinse de artistul fotograf Ionel Anastasescu, care însoțesc acest articol), nu reflectă nici pe departe emoția reală a spectacolului ”Dacica”, dacă nu ați fost în sală sau dacă doriți să revedeți momente ale acestui grandios regal artistic, vă oferim un link cu filmări din acest spectacol: