Pentru această săptămână, echipa Teatrului Dramatic ”I.D. Sîrbu” din Petroșani vă propune să (re)vedeți, în zilele de 8, 9 și 10 octombrie, trei piese remarcabile din repertoriul său, după cum urmează:
Vineri, 8 Octombrie 2021, de la ora 18.00, sunteți invitați să vizionați monodrama „Aglaja și Dumnezeul ei din mămăligă”, după Aglaja Veterany, regia Muriel Jakab Manea, o piesă care o aduce în centrul atenție pe actrița Irina Radu-Bodea.
„De ce Aglaja și Dumnezeul ei din mămăligă? Aglaja are memoriile aprofundate în ultima imagine obsedanta legată de familia ei (aceea în care Tatăl ei joacă un Dumnezeu, mama ei e bunica lui Dumnezeu și ea Aglaja este un înger păzitor, toți trei mâncând mămăligă la ultima lor poză de familie). Mie, Aglaja mi-a lăsat senzația că și-a asumat ca și copil toate eșecurile adulților și le-a dus în tăcere până la maturitate. Ca și copil o văd fără gură, iar acum dându-i gură și voce ii ascultăm povestea prin prisma copilului-adult. Ea consideră că momentul frumuseții absolute este nașterea ei. Viața pe care a trăit-o și-au dorit-o alții, dar nu și ea. Așa că îi vom da șansa renașterii și speranța că reincarnarea ei va fi trăită de ea, așa cum și-ar fi dorit. Dar asta doar Dumnezeu o va știi. Sinuciderea Aglajei este cuprinsă în poveste. Aglaja a rămas o fetiță cu trăiri mult prea tăioase și totodată atât de impresionante”, spune regizorul spectacolului, Muriel Jakab-Manea.
Prețul unui bilet pentru acest spectacol este de 20 de lei. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de reducere 50%.
Sâmbătă, 9 Octombrie 2021, de la ora 18.00, spectatorii pot participa la vizionarea spectacolului „Revizorul” de N.V. Gogol, în regia Constantin Radu Tudosie. Piese este o comedie neagră și o satiră crâncenă la adresa corupției, montarea scenică fiind una grandioasă, fie și pentru simplu fapt că în viziunea regizorului Constantin Radu Tudosie, spectacolul aduce pe scenă întreaga trupă a Teatrului Dramatic „Ion D. Sîrbu”. ”
Revizorul este un spectacol despre izbitoarea trivialitate a vieții, despre vulgaritatea omului, despre ipostazele răului absolut, surprins în banalitatea cotidianului. Funcționarii corupți dintr-un orășel rus de provincie, în frunte cu primarul, reacționează cu groază la vestea că un revizor incognito va sosi în curând în orașul lor ca să-i investigheze. Rafala de activități pentru a acoperi faptele lor corupte este întreruptă de vestea că o persoană suspectă a ajuns la han. Această persoană însă nu este un inspector, este un funcționar public filfizon cu o imaginație sălbatică.
Prețul unui bilet pentru acest spectacol este de 25 sau 20 de lei, în funcție de categoria locului. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de reducere 50%.
Cei mici sunt așteptați, ca de fiecare dată, duminica la matineu, în lumea poveștilor. Duminică, 10 Octombrie 2021, de la ora 12.00, pentru ei este pregătit spectacolul „Muzicanții din Bremen” după Frații Grimm, în regia Nicoletei Dănilă.
Povestea celor patru animale, un cocoș, o pisică, un câine și un măgar, care își propun să devină muzicanți în Bremen, este plină de neprevăzut și suspans. La fel va fi și acest spectacolul care va demonstra că, în ciuda momentelor de cumpănă, împreună cu prietenii poți găsi soluții la probleme și uniți vom deveni mai puternici.
Pentru această reprezentație, prețul unui bilet este de 8 lei pentru copii și de 10 lei pentru adulții însoțitori.
Biletele pentru spectacolele de la finalul acestei săptămâni pot fi deja achiziționate de la Agenția Teatrală.
Desfășurarea spectacolelor se va face cu respectarea tuturor normelor privind infectarea cu Covid 19. Masca la interior este obligatorie