Prezență constantă în cadrul celor mai importante saloane internaționale de fotografie, artistul fotograf EFIAP Francisc Nemeth din Vulcan confirmă din nou măsura talentului său artistic printr-o nouă serie de imagini cu elegante portrete feminine, realizate chiar în acest an.
Nu mai puțin de 15 dintre aceste lucrări de artă fotografică, din care 10 diferite, și-au găsit loc pe simezele Salonului Internațional de Artă Fotografică intitulat ”FKSN WOMAN CIRCUIT 2021”, salon care este prezentat în țări precum Serbia, Belgia și Muntenegru. Acest nou succes al artistului fotograf din Valea Jiului este cu atât mai remarcabil cu cât recompensează în exclusivitate lucrări noi din creația sa, care nu au mai trecut prin selecția unui alt juriu. ”Sunt deosebit de bucuros de acest rezultat și le mulțumesc organizatorilor, juriilor și modelelor din fotografiile expuse la acest salon, Andrea Cimpan și Diana Raluca, pentru această rodnică colaborare”, a declarat artistul Francisc Nemeth.
Deși aflat la o vârstă venerabilă și cu o carieră în arta fotografică ce a atins deja apogeul și recunoașterea maximă a comunității internaționale din domeniu, Francisc Nemeth lucrează cu aceeași pasiune și meticulozitate fiecare nouă lucrare a sa. De curând, pentru că a renunțat la șofat și și-a vândut autoturismul, artistul și-a transformat garajul într-un util mini-studio foto. Aici au fost de altfel realizate și cele mai recente lucrări ale sale, care pot fi acum admirate la Salonul internațional FRKS Women Circuit. Până să se ajungă aici însă, artistul a trecut și printr-o mare supărare. ”Pentru că nu se putea altfel decât în ton cu atmosfera de ”est sălbatic” în care trăim, o bandă de spărgători au reușit să dea lovitura într-o noapte la garaj, distrugând ușa și vandalizând interiorul. Credeau probabil că acolo vor găsi aparatură de valoare, ceea ce nu s-a întâmplat. În final au plecat doar cu o lanternă cu electroșoc, dar ce au lăsat în urmă mi-a luat mai mult de două săptămâni să pot reabilita. A trecut însă și asta și am avut plăcerea să primesc acolo câteva modele pentru ședințe foto, iar marea bucurie este că și aceste fotografii se bucură acum de apreciere în lumea largă și pot fi admirate de publicul iubitor de artă”, ne-a mai spus Francisc Nemeth.