Trafic închis pe 11 octombrie, pe strada Al. Sahia din Petrila
Apa Serv Valea Jiului informează că, în vederea execuţiei lucrărilor de reabilitare a reţelelor de apă care fac parte din proiectul ”Modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată în judetul Hunedoara (Valea Jiului) – 2014-2020” – pentru contractul de lucrări ” VJ-CL-04 Reabilitarea rețelelor de apă și canalizare Petrila ”, în data de 11.10.2021 se va închide circulația pe strada Al. Sahia (tronsonul: bl.26 -bl.40) , deoarece se vor executa lucrări pe acest tronson din cadrul proiectului.
Semnalizarea rutieră va fi făcută în conformitate cu normativele în vigoare și cu managementul de trafic aprobat pentru acest proiect, circulația urmând a se desfășura pe rutele ocolitoare existente în zonă. Reprezentanții companiei de apă menționează că că pentru lucrările din cadrul proiectului există, avize, aprobări necesare execuției, inclusiv Management de trafic aprobat de Poliția Petrila.
Apa Serv Valea Jiului își cere scuze abonaților din zonele afectate de aceste lucrări, pentru disconfortul cauzat și informează că aceste investiții vor avea drept rezultat îmbunătățirea calității serviciilor oferite beneficiarilor.