Valoarea punctului-AMENDĂ s-ar putea MAJORA în 2022: Care este legătura cu valoarea salariului minim
Amenzile rutiere s-ar putea mări în 2022, dacă autoritățile nu intervin și nu-i plafonează valoarea, având în vedere că punctul-amendă, în baza căruia se stabilesc sancțiunile contravenționale rutiere, e calculat în raport cu valoarea salariului minim, care va fi majorat.
Altfel spus, dacă până atunci valoarea punctului-amendă nu se mai plafonează încă o dată, așa cum s-a întâmplat de fiecare dată, valoarea acestuia ar putea ajunge la 255 de lei, față de 145 de lei, cât e în prezent.
Majorarea salariului minim brut pe țară pentru anul 2022 a fost oficializată aseară, valoarea acestuia fiind stabilită la 2.550 de lei, de la 2.300 de lei, în prezent.
Prin urmare, ținând cont de faptul că punctul-amendă reprezintă, potrivit Codului rutier, “10% din salariul minim brut”, valoarea lui ar trebui, începând de anul viitor, să crească și el.
Totuși, de câțiva ani, valoarea punctului-amendă este plafonată, astfel că, deși valoarea salariului minim a tot crescut, nivelul amenzilor a rămas același. Concret, valoarea punctului-amendă este și în acest an, adică până pe 31 decembrie 2021, 145 de lei.
Așadar, dacă autoritățile nu intervin până la începutul anului viitor, atunci când intră în vigoare noua valoare a salariului minim, cuantumul punctului-amendă s-ar putea majora de la 145 de lei, cât este în prezent, la 255 de lei.
Experiența de până acum ne spune că măsura plafonării punctului-amendă pentru anul viitor poate apărea atât până la sfârșitul anului, cât și după începutul lui 2022, scrie Avocatnet. De exemplu, plafonarea punctului-amendă pentru acest an a fost stabilită prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020, apărută în utima zi a anului, în timp ce plafonarea pentru 2020 a apărut după începerea anului, respectiv aceasta s-a aplicat din 9 ianuarie.
Asta înseamnă că, în cele opt zile din 2020 cât valoarea punctului-amendă n-a fost plafonată, cei ce au avut ghinionul de a fi amendați în acea perioadă au fost nevoiți să plătească amenzi majorate cu aproape 54%, adică la un nivel valoric al punctului-amendă de 223 de lei.
Sursa: dcbusiness.ro.