joi, octombrie 21st, 2021

 

Preasfințitul Gurie – Episcopul Devei și Hunedoarei a încetat din viață

Preasfințitul Gurie Georgiu, Episcopul Devei și Hunedoarei s-a stins din viață în cursul zilei de 21 octombrie 2021. Acesta a contactat virusul Covid-19 și, din data de 8 octombrie a fost internat la Spitalul Județean de Urgență din Deva. Pe fondul agravării stării sale de sănătate, în ultimele zile, fapt care a necesitat inclusiv intubarea, medicii au decis transferarea de urgență a acestuia la Spitalul din Tg. Mureș. Acest lucru nu a mai fost însă posibil, pentru că starea de sănătate de înaltului prelat s-a degradat rapid, iar în miezulCItește mai departe


Investiții pentru îmbunătățirea infrastructurii de vizitare și a infrastructurii de administrare a cetăților dacice din Munții Orăștiei

Consilierii județeni au aprobat, în cadrul unei ședințe de îndată, care a avut loc astăzi, notele conceptuale și temele de proiectare care vizează o serie de investiții oportune și necesare dezvoltării infrastructurii de vizitare a cetăților dacice din Munții Orăștiei. Peste 460 de mii de lei este suma estimativă avansată pentru montarea de pavilioane, grupuri sanitare și dotări complementare pentru asigurarea energiei electrice, alimentarea cu apă și evacuarea apelor uzate, la cetățile dacice de la Bănița, Costești – Blidaru, Costești – Cetățuie și Luncani – Piatra Roșie. Totodată, se auCItește mai departe


România, în top 3 din Uniunea Europeană la creşterile preţurilor la electricitate: Unde sunt cele mai scăzute tarife

Comparativ cu perioada similară din 2020P, în primul semestru din 2021, preţurile medii la electricitate pentru consumatorii casnici din UE au urcat uşor, iar cele mai mari creşteri, în moneda naţională, au fost înregistrate în Slovenia, Polonia şi România, arată datele publicate de Eurostat. Preţurile medii la electricitate pentru consumatorii casnici din UE s-au situat la 21,9 euro/100 kWh în primul semestru din 2021, faţă de 21,3 euro/100 kWh în perioada similară din 2020. În schimb, preţurile medii la gaze naturale pentru consumatorii casnici din UE au scăzut la 6,4CItește mai departe


Consiliul județean Hunedoara / Anunț consultare publică proiect HCJ

În conformitate cu prevederile Legii nr.52/2003 privind  transparenţa decizională în administraţia publică locală, se supune consultării publice: 1. ,,Proiect de hotărâre privind aprobarea nivelului taxelor și tarifelor precum și altor taxe asimilate acestora, din competența Consiliului Județean Hunedoara, aplicabile în anul fiscal 2022’’. Proiectul de hotărâre va fi afișat în data de 20.10.2021 și poate fi consultat la Centrul de Informare a Cetăţeanului, la sediul Consiliului Județean Hunedoara, din Deva, str.1 Decembrie, nr.28, jud.Hunedoara, sau pe site-ul propriu al Consiliului Judeţean Hunedoara, la adresa de internet: www.cjhunedoara.ro. Propunerile, sugestiile șiCItește mai departe


Peste 100.000 de firme riscă să pună lacătul pe ușă: Cea mai gravă situație din ultimii 10 ani

Peste 100.000 de firme din România se află, în prezent, într-o situație de risc, pe fondul creșterii semnificative a costurilor operaționale, extinderii blocajului financiar, accesului tot mai dificil la finanțare și accentuării neîncrederii în relațiile de business, avertizează Sierra Quadrant, într-o analiză privind starea economiei românești în pragul iernii. Scumpirea carburanților și creșterea tarifelor la energie și gaze au accentuat și mai mult problemele financiare, în primul rând în zona IMM-urilor slab capitalizate, vulnerabile la criză. 73.365 de firme au intrat în acest an în insolvență, și-au suspendat activitatea sauCItește mai departe


Circulața rutieră rămâne încă deschisă pe Transfăgărășan: Închiderea, amanată datorită vremii bune

Stabilită pe 20 octombrie, închiderea circulației pe Transfăgărăşan, între Piscu Negru şi Bâlea Cascadă, a fost amânată pentru că vremea este încă blândă. Comisia de Revizuire Specială din cadrul CNAIR s-a întrunit pentru a analiza închiderea circulaţiei pe Transfăgărăşan şi a decis amânarea termenului de 20 octombrie, având în vedere condiţiile meteorologice favorabile din prezent.Normativul privind circulaţia rutieră pe drumurile montane, DN 7C şi DN 67C, prevede închiderea circulaţiei pe Transfăgărăşan, începând cu data de 20 octombrie. Iarna, când condiţiile meteo nu permit circulaţia rutieră în condiţii de siguranţă, traficulCItește mai departe


„Regele Mihai: Drumul către casă”, un nou film documentar de excepție realizat de John Florescu, marchează Anul Centenar Regele Mihai 1921-2021

Cu ocazia anului Centenar Regele Mihai 1921-2021- studioul de producție independent din București, Chainsaw Film Productions lansează ultimul documentar istoric  „Regele Mihai: Drumul Către casă”. HISTORY Channel® difuzează, în premieră și în exclusivitate, pe 24 octombrie 2021, de la ora 21:00, filmul „Regele Mihai: Drumul spre casă”, la o zi înainte de aniversarea a 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai. Pe parcursul unei ore, filmul va prezenta povestea nespusă a curajosului Rege Mihai al României care, la doar 23 de ani, își risca viața sfidându-l pe Hitler în alCItește mai departe


Pensie 2021: Care este noua formulă de calcul pentru stabilirea cuantumului pensiei. Ce înseamnă punct de referință

O nouă formulă de calcul pentru stabilirea cuantumului pensiei se va aplica începând din 2021, anul intrării în vigoare a noii legi a pensiilor. Noua lege introduce în formula de calcul a pensiilor noțiunea de punct de referință, care, în 2021, va avea o valoare de 75 de lei. Conform formulei de calcul, ”cuantumul pensiei se determină prin înmulțirea numărului total de puncte realizat de asigurat cu valoarea punctului de referință”.Ce înseamnă punct de referință Punctul de referință reprezintă raportul dintre valoarea punctului de pensie, care este acum de 1.100CItește mai departe


Stimulent financiar, timp de 6 luni, pentru cei care primesc ajutorul social şi se angajează: Anunțul ANOFM

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă transmite, într-un comunicat remis miercuri, că persoanele care primesc ajutorul social şi se angajează pentru o perioadă de cel puţin 2 ani primesc venitul minim garantat timp de încă 6 luni după începerea activităţii în muncă. Măsura a fost adoptată prin OUG nr. 101/2021, pentru sprijinirea prin angajare a persoanelor care vor să iasă din starea de vulnerabilitate. Prin acelaşi act normativ se instituie obligativitatea prezentării persoanelor apte de muncă beneficiare de ajutor social la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, în vedereaCItește mai departe


VACANȚĂ de DOUĂ săptămâni, pentru toți elevii din România, începând cu 25 octombrie. „Şcolile sunt puternic afectate prin elevi şi profesori, care se îmbolnăvesc”

În cursul zilei de miercuri, președintele Klaus Iohannis, a anunțat faptul că toți elevii vor intra în vacanță, timp de două săptămâni, începând de luni, 25 octombrie. Potrivit președintelui României, vor intra în vacanță atât elevii din ciclul primar și gimnazial, cât și cei de liceu. „Şcolile sunt puternic afectate, este evident, prin elevi şi prin personal, profesori, care se îmbolnăvesc. În mod normal, de luni ar fi vacanţă pentru cei mici. S-a decis astăzi ca această vacanţă să fie valabilă nu numai pentru primar ci şi pentru gimnaziu şiCItește mai departe


Vodafone lansează Eco-SIM-urile fabricate din plastic reciclat

Vodafone lansează cartelele SIM ecologice realizate din plastic reciclat, ca parte a angajamentului companiei de a reduce impactul operațiunilor sale asupra mediului. Începând de luna aceasta, Vodafone le va oferi clienților Eco-SIM-uri având dimensiunile reduse la jumătate față de cartelele SIM obișnuite, realizate din plastic reciclat. Acestea vor înlocui progresiv cartelele SIM existente, realizate din plastic nou și vor fi introduse în toate cele 12 țări din Europa în care Vodafone derulează operațiuni, dar și în Egipt, Turcia și Africa de Sud. Eco-SIM-urile vor deveni disponibile în România de anul viitor.CItește mai departe