Stimulent financiar, timp de 6 luni, pentru cei care primesc ajutorul social şi se angajează: Anunțul ANOFM
Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă transmite, într-un comunicat remis miercuri, că persoanele care primesc ajutorul social şi se angajează pentru o perioadă de cel puţin 2 ani primesc venitul minim garantat timp de încă 6 luni după începerea activităţii în muncă.
Măsura a fost adoptată prin OUG nr. 101/2021, pentru sprijinirea prin angajare a persoanelor care vor să iasă din starea de vulnerabilitate.
Prin acelaşi act normativ se instituie obligativitatea prezentării persoanelor apte de muncă beneficiare de ajutor social la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, în vederea identificării unui loc de muncă conform pregătirii profesionale, se menţionează în comunicatul ANOFM.
Neprezentarea la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă se va asimila refuzului unui loc de muncă şi va conduce la încetarea ajutorului social şi posibilitatea depunerii unei noi solicitări după o perioadă de 12 luni.
Potrivit ANOFM, prin această măsură, serviciile de ocupare vor menţine mai strâns legătura cu beneficiarii de ajutor social în vederea găsirii şi aplicării măsurilor de stimulare a ocupării persoanelor aparţinând acestei categorii cu acces mai dificil pe piaţa muncii, precum şi cu unităţile administrativ-teritoriale în ale căror baze de date sunt aceste persoane.
Conform Legii nr. 416/2001, persoanele apte de muncă care nu realizează venituri din salarii sau din alte activităţi sunt luate în considerare la stabilirea numărului membrilor de familie pentru determinarea nivelului de venit pe familie numai dacă fac dovada faptului că sunt în evidenţa agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, pentru încadrare în muncă, şi nu au refuzat un loc de muncă ori participarea la serviciile pentru stimularea ocupării forţei de muncă şi de formare profesională oferite de aceste agenţii.
Persoana aptă de muncă este definită drept persoana care îndeplineşte următoarele condiţii: are vârsta cuprinsă între 16 ani şi vârsta standard de pensionare; nu urmează o formă de învăţământ cursuri de zi prevăzută de lege; are starea de sănătate şi capacitatea fizică şi psihică corespunzătoare, care o fac aptă pentru prestarea unei munci.
Sursa: dcbusiness.ro