Unul dintre cei mai importanţi scriitori şi poeţi ai României contemporane, Eugen Evu, are, de pe acum, un loc al său în centrul municipiului Hunedoara, pe lângă locul pe care și l-a câştigat în inimile oamenilor, cât a fost în viaţă. În memoria sa, o placă omagială a fost amplasată pe Pietonala Corvin din centrul municipiului Hunedoara. Fantele din placa aşezată la baza unui pom ornamental, reprezintă simbolic dar şi numeric cărţile scrise de Eugen Evu
Iniţiativa a aparţinut filialei Hunedoara a Uniunii Artiştilor Plastici, fiind sprijinită de Primăria Municipiului Hunedoara. Reprezentanții acestor instituții au arătat că, pe lângă această placă memorială, Eugen Evu – cetăţean de onoare al municipiului Hunedoara, va avea şi o „stea” amplasată pe Pietonala Sanitas din municipiul Hunedoara, alături de alte mari personalități cărora municipalitatea le-a dedicat o astfel de stea.
Eugen Evu s-a născut în 1944 la Hunedoara, oraşul care i-a fost mereu atât de drag şi de care nu s-a putut despărţi decât pentru perioade foarte scurte de timp. A fost un adevărat lider al fenomenului cultural al zonei şi unul dintre cei mai importanţi poeţi şi prozatori pe care i-a avut România în ultimul secol. A încetat din viaţă la 20 octombrie 2017.