OFICIAL| Sorin Grindeanu este noul președinte interimar al Camerei Deputaților: Interimatul lui Florin Roman a EXPIRAT
Sorin Grindeanu este noul președinte interimar al Camerei Deputaților, după ce interimatul lui Florin Roman a expirat astăzi.
Parlamentarii PSD vor vota împotriva guvernului Nicolae Ciucă, au decis luni, cu unanimitate de voturi, liderii social-democrați, a anunțat prim-vicepreședintele partidului Sorin Grindeanu. „Nici măcar ei nu-și doresc ca acest guvern să treacă, ci vor să rămână pe funcții”, spune el.
„PSD a decis astăzi în unanimitate să voteze împotriva guvernului minoritar PNL-UDMR. Încă o dată, PNL a arătat – chiar prin programul de guvernare depus în Parlament! – că românii nu există. Nu există nicio măsură de creștere a veniturilor, dimpotrivă vedem doar măsuri care vor conduce la scăderea lor! Nu măresc salariile! Nu cresc alocațiile! Nu majorează pensiile”, a anunțat Sorin Grindeanu, citat de Mediafax.
El critică faptul că niciuna dintre cele 10 măsuri propuse de PSD nu a fost luată în calcul.
„În schimb, pregătesc taxarea microîntreprinderilor, categoria cea mai afectată de criza economică produsă de pandemie. Vor să impună o taxă crâncenă pentru transportatori. Nu îi iartă nici pe românii din afara țării, ci îi jupoaie cu taxe consulare. (…) Nici măcar ei nu-și doresc ca acest guvern să treacă. Ei vor doar să rămână pe funcții, chiar și interimari”, a adăugat Grindeanu.
Sursa: antena3.ro