Din orice unghi ai privi orașul Uricani, vei putea observa că cel mai nou oraș turistic al României este, dincolo de încă multele sale clădiri cenușii, un oraș ale cărui perspective pot fi interconectate cu peisajul mirific care-l înconjoară.
Privit de undeva de sus, din dronă, Uricaniul pare mai degrabă o oază într-o mare de pădure verde, un mic orășel de munte în care după închiderea ultimului bastion al industriei extractive, poluarea a dispărut cu desăvârșire.
Toate acestea fac parte din principalele atuuri cu care primarul Dănuț Buhăescu și administrația locală pe care acesta o conduce, le-au scos în față atunci când au solicitat autorităților centrale competente includerea acestei localități din Valea Jiului în rândul stațiunilor turistice din țara noastră. Însă, odată ce acest deziderat a devenit realitate, pentru primarul Buhăescu este cât se poate de clar că, pentru perioada imediat următoare, orașul are nevoie de noi și noi investiții care să genereze admirație din partea vizitatorilor și care să-i convingă și pe cetățeni că sunt cu adevărat rezidenții unei localități de interes turistic.
Este foarte adevărat că, în ultimii ani, deja au fost demarate și implementate o serie de proiecte edilitare menite să schimbe imaginea orașului și să îmbunătățească, în același timp, gradul de confort al locuitorilor. S-au făcut investiții semnificative în configurarea principalelor elemente de civilizație urbană, respectiv pentru modernizarea străzilor, a trotuarelor, a parcărilor, pentru modernizarea rețelelor de apă și canalizare, pentru extinderea rețelei de alimentare cu gaz metan, pentru reabilitarea clădirilor în care se află principalele instituții publice (primăria, școlile, grădinițele, unitatea medico-socială etc.) dar și pentru reabilitarea blocurilor, îndeosebi din cartierul istoric al vechiului oraș muncitoresc. Toate aceste investiții constituie un pas semnificativ înainte în ceea ce privește construirea unui nou statut pentru această localitate.
Iar ambițiile primarului Dănuț Buhăescu nu se opresc aici. El crede că pentru a deveni un oraș de interes maxim pentru turiști, nu doar o localitate de tranzit a acestora către arealul montan din Parcul Național Retezat, Uricaniul trebuie să strălucească. Iar pentru asta, administrația locală este atentă la cele mai mici detalii. ”Noi ne-am propus ca orașul-stațiune Uricani să devină, în cel mai scurt timp, un oraș verde. În acest scop, deja avem o serie de proiecte cu care intenționăm să aplicăm pe viitoarele programe europene, pentru a trage banii necesari pentru punerea lor în operă. Dar, în același timp, vreau să vă spun că nu am stat cu mâinile în sân nici până acum, ci am acționat, an de an, pentru a aduce bani europeni cu care să schimbăm imaginea orașului nostru. Deja, efectele benefice ale reabilitărilor de blocuri de locuințe din orașul vechi se văd și sunt apreciate, în egală măsură, de cetățenii orașului Uricani dar și de cei care ne vizitează. Apoi, tot cu bani europeni, am reușit să implementăm un proiect, pe regenerare urbană, care a transformat faleza Jiului de Vest, pe toată zona cuprinsă între cele două poduri peste apă, într-o foarte frumoasă zonă de promenadă, cu multă verdeață, cu flori, arbori și arbuști ornamentali, cu pergole, bănci de odihnă și mobilier stradal specific, cu pistă pentru bicicliști și cu iluminat ecologic”, spune primarul Dănuț Buhăescu.
Proiectul modernizării falezei Jiului a început încă din anul 2019 și este acum aproape de finalizare, iar el a fost posibil grație celor peste 11 milioane de lei pe care Primăria i-a atras din fonduri europene nerambursabile.
Pe lângă acest proiect, Primăria orașului Uricani a făcut și alte investiții în ceea ce privește înfrumusețarea orașului, finanțate de la bugetul local și executate, în mare parte, de angajați ai serviciilor publice de gospodărie și salubritate din cadrul instituției. Între acestea, după cum ne informează primarul Dănuț Buhăescu, lucrările de extindere, reabilitare și întreținere a spațiilor verzi sunt la ordinea zilei. ”Cred că n-a fost zi de la Dumnezeu, în perioada de primăvara până toamna, în care angajații Primăriei să nu fie văzuți în oraș, unde au acționat pentru a păstra străzile orașului curate, pentru a întreține spațiile verzi și pentru a amenaja ronduri florale apreciate ca fiind unele dintre cele mai frumoase de la nivelul Văii Jiului. La fel de intens s-a lucrat și în această toamnă, vizate fiind spațiile verzi din toate cartierele orașului. Mai bine de 100 de tone de pământ au fost aduse pentru a face patul necesar pentru gazonarea spațiilor verzi din zonele aferente străzilor Unirii, Ghiocelului, Brazilor sau pe Bulevardul Muncii. Ambiția noastră este ca, în cel mult doi ani, să facem în așa fel încât să dispară toate gropile și toate zonele inestetice de pe domeniul public din perimetrul urban al orașului Uricani”, spune primarul Dănuț Buhăescu.
Vizate de astfel de lucrări sunt și parcurile din Uricani, dar și alte zone cărora edilii din Uricani vor să le imprime o identitate vizuală corespunzătoare noului statut al localității, anume acela de stațiune turistică.
Foto: facebook/Vest Uricani