Posturi vacante pentru muncitori scoase la concurs de Primăria Lupeni

Primăria Municipiului Lupeni organizează, conform H.G 286/2011, în perioada 10 noiembrie – 06 decembrie 2021, concurs pentru ocuparea următoarelor posturi contractuale vacante/temporar vacante:
* Muncitor calificat – Direcția tehnică – Serviciul Lucrări Edilitar Gospodărești 4 posturi : dulgher / tâmplar (drujbist) – 2 funcții, sudor – 1 funcție, electrician -– 1 funcție, pe perioadă nedeterminată

* Muncitor necalificat – Direcția tehnică – Serviciul Lucrări Edilitar Gospodărești – 10 posturi pe perioadă nedeterminată

Probele și calendarul concursului:
– selecţie dosare – termen depunere dosare – 10.11.2021- 23.11.2021, ora 15,00
– proba practică – 02.12.2021, ora 8, 00
– interviu – 06.12.2021, ora 8, 00

Cerințele de ocupare a funcţiilor publice de execuţie vacante şi condiţiile de participare la concurs sunt următoarele:
• cerinţe generale:
– să îndeplinească condiţiile prevăzute la art. 3 din Hotărârea Guvernului României nr. 286/2011 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice și anume :
a) are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) are capacitate deplină de exerciţiu;
e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate
de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
f) îndeplineşte condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.
• cerinţe specifice muncitor calificat: studii: nu sunt necesare; diplomă calificare pentru postul pentru care candidează (dulgher/ tâmplar (drujbist), sudor, electrician,)
• experiență în domeniu : nu este necesară
• cerinţe specifice muncitor necalificat: studii: nu este cazul
• experiență în domeniu : nu este necesară

Conținutul dosarului de înscriere:
– cerere de înscriere la concurs adresată Primarului Municipiului Lupeni (modelul cererii se găsește la Biroul de Resurse Umane) ;
– copie act de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
– copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
– carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie;
– cazier judiciar sau declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să îl facă incompatibil cu funcția pentru care candidează; în cazul prezentării declarației, candidatul declarat admis la selecția dosarelor are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfășurării primei probe a concursului;
– adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
– curriculum vitae;

Actele de identitate și care atestă studiile se prezintă în copii legalizate sau însoțite de documentele originale, care se certifică pentru conformitate cu originalul de către secretarul comisie de concurs.

Concursul va avea loc la sediul Primăriei Municipiului Lupeni, din Lupeni, str. Revoluției nr. 2, jud. Hunedoara. Dosarele de înscriere la concurs se pot depune la Biroul Resurse Umane din cadrul Primăriei Lupeni.

Relații suplimentare se pot obține de la Biroul Resurse Umane din cadrul Primăriei Municipiului Lupeni, tel. 0254/560504, interior 205, e-mail: [email protected].