Vin sărbătorile!
Asta înseamnă că orașul e îmbrăcat în haine de sărbătoare. Ne luăm iubitul/iubita sau prietenii și mergem să vedem luminițele, să bem un vin fiert sau o ciocolată caldă.
Dacă se apropie Crăciunul, automat auzim peste tot melodii care ne transpun în atmosfera asta faină. Dar să nu uitam de colindători, cândva am fost, noi toți, la fel ca ei. Apar și mandarinele, chestiile alea portocalii care seamănă cu portocalele, dar care nu sunt portocale, pentru că sunt chiar mai dulci decât acestea. Oare mai știm senzația aceea când desfacem o mandarină și mirosul ei se simte de la un kilometru?
Odată cu Crăciunul, vine și zăpada. Să ne imaginăm cum ar fi să stăm în pat, cu laptopul în brațe sau cu o carte bună în mâini, cu o ciocolata caldă lângă noi, privind pe fereastră dansul fulgilor de nea.
Dar, înainte de toate, Crăciunul e perioada cadourilor! Perioada când ni se termină banii mai repede decât ai clipi. Dar asta se compensează cu zâmbetul oamenilor dragi, atunci când le primesc, ceea ce merită tot efortul.
Crăciunul înseamnă, desigur, masă întinsă și mâncare bună. De la sarmale și până la prăjituri. Mese îmbelșugate în jurul cărora se aduna toți cei dragi.
Iubim Crăciunul pentru momentul în care împodobim bradul cu familia sau prietenii și retrăim niște emoții despre care credeam că au dispărut odată cu anii și pe care le descoperim, de fiecare dată, cu plăcere.
Însă cel mai important motiv pentru care ar trebui să ne bucurăm de sărbătoarea Crăciunului, este acela că, oricât de mari suntem sau ne considerăm, în realitate tot copii rămânem și cu toții așteptăm darurile Moșului și momentele de bucurie alături de cei dragi.
Vin sărbătorile ! E timpul să ne lăsăm haina de adult la intrarea în luna decembrie și să ne bucurăm din plin de perioada Crăciunului ! Sărbători fericite !
Echipa CAR Unirea Petroșani