Scăderea ratei de incidență a cazurilor de Covid-19 la nivelul municipiului Petroșani sub 6%, dar și creșterea semnificativă a procentului de persoane vaccinate în cadrul colectivului Universității din Petroșani a permis unității de învățământ superior din Valea Jiului să reia, parțial, întâlnirile cu studenții față în față.
Astfel, conform metodologiei privind organizarea și desfășurarea activităților didactice din Universitatea Petroșani în acest an academic, document aprobat în Senatul Universității, situația epidemiologică permite desfășurarea activităților didactice în sistem hibrid. Potrivit rectorului UPET, prof.univ.dr.ing. Radu Sorin, asta înseamnă că activitățile de laborator se desfășoară cu prezența fizică a studenților și cadrelor universitare, în timp ce activitățile de curs și seminar se vor desfășura, în continuare, în sistem on-line.
Noul scenariu de desfășurare a activităților didactice de la Universitatea din Petroșani a intrat în vigoare de luni, 15 noiembrie, urmând să fie revizuit periodic, în funcție de informațiile privind evoluția ratei de incidență Covid-19 în municipiul Petroșani.