Galeria de Artă ”Iosif Tellmann” din municipiul Lupeni găzduieşte, în această perioadă, expoziţia personală de desen realizată de Sonia Ganea. Tânăra artistă este din Uricani şi este elevă la Liceul Teoretic ”Mircea Eliade” din Lupeni, în clasa a XII-a C.
Sonia a participat, de-a lungul timpului, la o serie de concursuri de desen precum ”Lupul de argint” sau ”Eminescu”, sub îndrumarea cadrelor didactice Natalia Kovacs şi Simonel Bucur, obţinând diferite premii. Aceasta are la activ o bogată activitate expozițională, fiind prezentă în numeroase expoziţii colective, însă aceasta este prima expoziţie personală.
”O tânără speranţă a artelor plastice din vestul Vãii Jiului expune, la galeria de la Lupeni, o seamă de lucrări ce reprezintă încercări stilistice, în diferite genuri ale picturii (portret, peisaj, compoziţie), lucrări timide, de început de carieră artistică, dar care deschid perspectiva unei finalizări pozitive în artă a autoarei. Îi urăm succes, perseverenţă şi continuitate”, a declarat prof. Simonel Bucur, preşedintele Asociaţiei Culturale ”Iosif Tellmann” Lupeni.
Expoziția Sorniei Ganea cuprinde 44 de lucrări, picturi şi desene, ce pot fi admirate de publicul iubitor de artă plastică la Galeria de artă ”Iosif Tellmann” din municipiul Lupeni, până la finalul acestui an.
Antoanta DUBAN