Vino toamnă mâine seară
Să mai pot iubi pe afară
La lumina stelelor
La plânsul izvoarelor
Sub cununa viselor
Vino iarnă peste-un an
Să mai pot iubi sub ram
La chemarea frunzelor
La mirosul florilor
Sub cântecul zorilor
Primăvară nu veni
Câtă vreme voi iubi
Păstrează-ti viorelele
Ca și rândunelele
Zborul lin ca penele
Vară , vară nu pleca
Căci tu ești iubirea mea
Curcubeu peste izvor
Luminează al meu dor
Să se-aprindă nor cu nor
Vino toamnă când vrei tu
Ca să-mi mângâi sufletu
Cu vântul tău lăcrimând
Cu crengile sărutând
A mea frunte , gând cu gând
Vino iarnă chiar acum
Că nu sunt singur pe drum
Să te prind in ochii mei
Ca pe florile de tei
Ca sărutul cu scântei
Primăvară ești un vis
Drum spre mine ți-am deschis
Să-mi aduci un mărțișor
De la cine-mi este dor
Să-l sărut ca pe-un fior
Căci printre anotimpuri
Noi ne iubim tot singuri
Ca o dulce toamnă
Ca doi fulgi de iarnă
Flori de primăvară
Un vis alb de vară
Luceferi de mare
Într-o-mbrățișare
Aici pe pământ
Și peste mormânt.