Consiliul pentru Dezvoltare Regională Vest, organismul ce coordonează activităţile de elaborare şi monitorizare ce decurg din politicile de dezvoltare regională, s-a întrunit la finalul acestei săptămâni, la Arad. Din structura de conducere a acestui for, fac parte și președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, dar și primarii Dan Bobouțanu (primarul municipiului Hunedoara), Dănuț Buhăescu (primarul orașului Uricani) și Tiberiu Pasconi (primarul comunei Totești), care reprezintă autoritățile administrațiilor locale din județul Hunedoara.
Aceștia au fost prezenți de altfel la ședința Consiliul pentru Dezvoltare Regională Vest, la care au participat și reprezentanți ai județelor Timiș, Arad și Caraș-Severin. Având în vedere că președinția acestui Consiliu este asigurată prin rotație de toți președinții consiliilor județene din regiune, membrii CDR Vest au decis ca, pentru primul an al noului exercițiu financiar european, funcția de președinte al Consiliului pentru Dezvoltare Regională Vest să fie asigurată de președintele CJ Caraș-Severin, Romeo Dunca. El îi succede lui Iustin Cionca, omologul său din județul Arad, care va ocupa funcția de vicepreședinte până la finalul anului 2022. Conform statutului CDR Vest, președintele și vicepreședintele nu pot fi reprezentanţi ai aceluiaşi judeţ. Cele două funcţii sunt îndeplinite, prin rotaţie, pentru câte un mandat de un an, de către preşedinţii consiliilor judeţene.
Romeo Dunca va deține astfel funcția de conducere a Consiliului pentru Dezvoltării Regionale chiar în primul an al noului exercițiu financiar. Programul Operațional Regional 2021 – 2027, în care ADR Vest va fi autoritate de management, va aloca regiunii Vest 1,1 miliarde euro și va urmări șapte priorități, respectiv:
- O regiune inovatoare;
- O regiune digitalizată;
- O regiune cu orașe prietenoase cu mediul;
- O regiune cu mobilitate sustenabilă;
- O regiune accesibilă;
- O regiune educată;
- O regiune atractivă.
Președintele CJH, Laurențiu Nistor spune că Programul Operațional Regional 2021 – 2027, în care ADR Vest va fi autoritate de management, va aloca regiunii Vest 1,1 miliarde euro. Noul POR vine și cu o noutate ce ține de alocarea bugetară. Astfel, alocările se vor face anual, iar sumele necheltuite nu vor putea fi reportate de la un an la altul, ceea ce va constitui o presiune suplimentară, având în vedere că, în prezent, în ciuda sumelor contractate, absorbția fondurilor europene este una dintre principalele probleme cu care se confruntă în prezent beneficiarii.
La reuniunea CDR Vest au mai participat și Sorin Maxim, directorul general al ADR Vest , dar și Costel Avram, administratorul public al județului Hunedoara.