Amendă de până la 50.000 de lei: Ce trebuie să ști atunci când treci vama, noua regulă a intrat în vigoare
Persoanele care transportă numerar în valoare de peste 10.000 euro, trebuie să-l declare autorităților competente din statul membru prin care aceștia intră sau ies din Uniunea Europeană. De asemenea, trebuie să-l pună la dispoziția lor pentru control. În caz contrar, începând de sâmbătă pot primi amendă între 3.000 – 50.000 lei, dar nu mai mult de 60% din valoarea numerarului nedeclarat.
Este vorba despre Hotărârea de Guvern adoptată săptămâna trecută.
Conform legislației, constituie contravenție neîndeplinirea obligaţiei de declarare a numerarului însoţit sau a obligaţiei de informare cu privire la numerarul neînsoţit.
*numerar neînsoțit înseamnă numerarul care constituie o parte a unui transport care nu este însoțit de un purtător
La stabilirea valorii numerarului nedeclarat se ia în considerare cursul de schimb utilizat de autoritatea vamală potrivit reglementărilor vamale.
Autoritățile pot reține numerarul până când expeditorul sau destinatarul ori un reprezentant al acestora face declarația de informare.
Obligația de informare cu privire la numerarul neînsoțit nu se consideră îndeplinită în cazul în care declarația nu este făcută până la expirarea termenului, informațiile furnizate sunt incorecte sau incomplete sau dacă numerarul nu este pus la dispoziție pentru control.
sursa: stiripesurse.ro