Peste 500 de elevi de la unitățile de învățământ gimnazial și liceal din municipiul Lupeni vor beneficia de burse școlare, potrivit unei decizii adoptate de Consiliul local municipal, la inițiativa primarului Lucian Resmeriță.
Potrivit acestuia, 534 de elevi din Lupeni vor beneficia după caz, de burse de performanță, burse de merit, burse de studii și burse sociale. Acestea vor avea valori lunare cuprinse între 100 de lei (pentru bursele sociale și de studii), 120 de lei (pentru bursele de merit) și 150 de lei (pentru bursele de performanță).
”Bursele școlare sunt o formă de sprijin pentru elevii de gimnaziu și de liceu pe care noi le-am acordat întotdeauna ca pe un gest de binemeritat și necesar sprijin pentru tineri și vom face acest lucru în continuare, cu aceeași responsabilitate. Vreau să fac precizarea că listele cu beneficiarii acestor burse școlare sunt puse la dispoziția Primăriei de către unitățile școlare din municipiul nostru, iar noi ne vom ocupa ca, în cel mai scurt timp, banii care li se cuvin elevilor înscriși pe aceste liste să ajungă la aceștia”, a declarat primarul Lucian Resmeriță.
Din statistica pusă la dispoziția autorităților locale din municipiul Lupeni de către unitățile școlare, prin Centrele de Execuție Bugetară, distribuția burselor școlare este după cum urmează:
- La CEB Liceul Teoretic ”Mircea Eliade” Lupeni – 328 de burse (1 de performanță, 225 de merit, 16 de studii și 86 sociale);
- La CEB Liceul Tehnologic Lupeni – 40 de burse (30 de merit, 7 de studii și 3 sociale);
- La CEB Școala Gimnazială nr.3 – 166 de burse (99 sunt burse de merit, 3 burse de studii și 64 sociale).