joi, noiembrie 25th, 2021

 

Final de carieră cu mulțumiri și îmbrățișări din partea colegilor, pentru Lăcrămioara Drăgoescu și Ana Corici de la Apa Serv

În colectivul companiei de distribuție a apei potabile din Valea Jiului, resursa umană a fost dintotdeauna un punct forte al activității. Directorul general al Apa Serv Valea Jiului recunoaște că echipa pe care o conduce se comportă întotdeauna ca o mare și frumoasă familie, unită în fața provocărilor profesionale, dar la fel de închegată și atunci când este vorba despre respectul cuvenit colegilor. În acest context s-a înscris și un alt eveniment emoționant găzduit la sediul central al Apa Serv Valea Jiului joi, 25 noiembrie 2021, zi care a marcatCItește mai departe


S-a finalizat modernizarea DJ 687, pe tronsonul Hunedoara-Călan

Consiliul Județean Hunedoara a finalizat lucrările de modernizare a drumului județean (687) care leagă municipiul Hunedoara de orașul Călan (DN66). Astăzi, liderii administrației publice județene, împreună cu reprezentanții Agenției de Dezvoltare Regională Vest, cu constructorul, proiectantul, cu angajații Consiliului Județean Hunedoara care s-au ocupat de acest proiect, au parcurs cei aproape 10 kilometri pentru a vedea rezultatul muncii celor implicați în implementare. Primul autovehicul care a pornit pe acest drum a fost un vehicul de epocă, marca Citroen Traction Avant, fabricat în 1939, pasageri fiind directorul general al ADR VestCItește mai departe


Peste 355.000 de români își sărbătoresc joi, 25 noiembrie, onomastica, de sărbătoarea Sfintei Muceniţe Ecaterina

Dintre aceștia, despre 152.390 de femei şi 203.217 bărbaţi, potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date. Cele mai întâlnite prenume feminine sunt Ecaterina – 66.195 de persoane şi Cătălina – 64.261. La bărbaţi, cele mai multe persoane poartă prenumele derivat Cătălin – 168.579. Cu ocazia praznicului Sfintei Muceniţe Ecaterina îşi mai sărbătoresc onomastica şi cei care se numesc: Caterina – 2.523 de persoane; Cati – 1.745; Catinca – 8.720; Călina – 4.392; Tincuţa – 4.554; Călin – 34.604 şi Ecaterin – 34. Sursa – ziarulunirea.ro


Comisia Europeană pregătește noi recomandări de călătorie: Certificatul verde va deveni vital și carantina, în funcție de țară, istorie

Comisia Europeană (CE) pregătește noi recomandări de călătorie în contextul COVID-19 pentru toate statele membre ale Uniunii Europene, pe care le va dezvălui cel mai devreme joi, au declarat trei oficiali și diplomați UE pentru Politico. Printre măsurile așteptate se numără o „recomandare privind libera circulație” care va fi elaborată în funcție de anumite principii. Scopul va fi ca călătoriile în interiorul blocului comunitar să se desfășoare cât mai lin și sigur posibil. Cea mai mare schimbare generală va fi trecerea de la o abordare bazată pe țară la unaCItește mai departe


Două facturi la energie electrică, înainte de Crăciun, pentru o parte din români. Cum explică ANRE situația

O parte dintre români vor primi din partea furnizorilor de energie electrică două facturi în luna decembrie, fiind nevoiţi să le plătească cel mai probabil înaintea Sărbătorilor de iarnă, conform termenului scadent agreat prin contract. Afirmaţia a fost făcută chiar de vicepreşedintele ANRE, Zoltan Nagy-Bege într-o emisiune a Digi24, oficialul explicând că este vorba de cei pentru care nu s-au emis facturi în luna noiembrie. „La sfârşitul lui octombrie s-a aprobat în Parlament acea OUG 118 care s-a dat de către guvern pentru compensarea facturilor la energie electrica şi gaze.CItește mai departe


Serviciul militar ar putea fi REINTRODUS: Tinerii ar putea fi plătiți

În programul de guvernare al Executivului care va fi condus de generalul (r) Nicolae Ciucă se dorește o schimbare a legii privind serviciul militar, iar Armata va putea să recruteze tineri. Acest serviciu militar va fi efectuat pe bază de voluntariat și există intenția ca tinerii să fie retribuiți. ”Dezvoltarea rezervei operaţionale a Armatei Române, cu accent pe rezerva voluntară şi serviciul militar în termen voluntar, precum şi a unui sistem naţional de pregătire şi instruire, elaborarea unei noi strategii, care să conecteze sistemul de forţe active cu grupul deCItește mai departe


De ZIUA NAȚIONALĂ, vom avea prima femeie care va apărea pe o bancnotă românească. Anunțul făcut de BNR

Banca Naţională a României va pune în circulaţie, de la 1 decembrie 2021, o bancnotă cu valoarea nominală de 20 lei, fiind prima bancnotă cu putere circulatorie pe care este prezentă o personalitate feminină: Ecaterina Teodoroiu. „Se răspunde astfel interesului public legitim, care a găsit o largă susţinere la nivelul societăţii, susţinându-se consolidarea egalităţii de gen şi a rolului major al personalităţilor feminine în istoria şi societatea românească”, precizează BNR. Bancnota cu valoarea nominală de 20 lei este imprimată pe suport de polimer, în tehnică mixtă plană/în relief, cu dimensiuniCItește mai departe


”Restituiri Istorice 2021” la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva

Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva organizează începând cu data de 26 noiembrie 2021, o nouă expoziție de obiecte restaurate, intitulată ”Restituiri Istorice 2021”. Expoziția ”Restituiri Istorice 2021” este realizată de către specialiștii din cadrul Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva și se înscrie în seria de evenimente, care doresc promovarea activităților de restaurare a patrimoniului cultural mobil și are ca scop atragerea atenției asupra importanței, fără echivoc, a acestora, în salvarea unor vestigii istorice pe cale de dispariție. Potrivit Șefului  Serviciu Restaurare-Investigații, Conservare al MCDR Deva, Ioana Popițiu, înCItește mai departe


1 Decembrie, la Hunedoara cu porţi deschise la Castel şi Zoo şi spectacol folcloric în centrul oraşului

De Ziua Naţională a României, accesul la Castelul Corvinilor (09.00 – 17.00) şi Grădina Zoologică din Hunedoara (10.00 – 17.00) este gratuit. În după-amiaza zilei de miercuri, 1 Decembrie, hunedorenii sunt invitaţi la un spectacol folcloric organizat în Piaţa „Regele Ferdinand I” (zona Teatru) de Consiliul Județean Hunedoara, Centrul de Cultură și Artă al Județului Hunedoara și Primăria municipiului Hunedoara. Programul este următorul: 16:30 Spectacol Folcloric Ansamblul Folcloric Hațegana și Formația de Dansuri a Ansamblului Folcloric Hațegana. Soliști Vocali: Viorica Brândușan-Lupo, Mariana Suciu, Lavinia Zselnyan, Alin Ienciu. Dirijor: Adrian Zselnyan. Conducerea Muzicală: MarianCItește mai departe