Comisia Europeană pregătește noi recomandări de călătorie: Certificatul verde va deveni vital și carantina, în funcție de țară, istorie

Comisia Europeană (CE) pregătește noi recomandări de călătorie în contextul COVID-19 pentru toate statele membre ale Uniunii Europene, pe care le va dezvălui cel mai devreme joi, au declarat trei oficiali și diplomați UE pentru Politico.

Printre măsurile așteptate se numără o „recomandare privind libera circulație” care va fi elaborată în funcție de anumite principii. Scopul va fi ca călătoriile în interiorul blocului comunitar să se desfășoare cât mai lin și sigur posibil.

Cea mai mare schimbare generală va fi trecerea de la o abordare bazată pe țară la una bazată pe individ, care ține cont de statutul COVID-19 al cetățeanului. Cu alte cuvinte, țările UE nu ar trebui să mai impună carantina în funcție de țara din care sosește o persoană, ci în funcție de valabilitatea certificatului verde COVID-19.

În timp ce Comisia Europeană profită de orice ocazie în declarațiile sale publice pentru a evidenția vaccinarea ca instrument principal pentru înfrângerea pandemiei de coronavirus – președintele Ursula von der Leyen a avertizat marți despre o „pandemie a celor nevaccinați” – aceasta nu va funcționa doar pe bază de restricții pentru cei care nu sunt inoculați, așa cum a făcut Austria și alții.

Oficialii CE au insistat că nu va exista nicio discriminare între persoanele vaccinate și cei care au ales să nu primească serul, dar vor avea nevoie de un test COVID-19 negativ valabil încărcat în certificatul lor verde. Cu toate acestea, pe măsură ce certificatul UE va deveni din ce în ce mai necesar pentru călătorii, oamenii vor trebui testați mai regulat, făcând vaccinarea opțiunea mai ușoară, mai scrie Politico.

Criteriile de analiză scenariilor fiecărui stat european vor fi modificate, luând în considerare mai multe date precum ratele de vaccinare și nu doar incidența și rata pozitivității, așa cum este cazul în prezent.

sursa: g4media.ro