În colectivul companiei de distribuție a apei potabile din Valea Jiului, resursa umană a fost dintotdeauna un punct forte al activității. Directorul general al Apa Serv Valea Jiului recunoaște că echipa pe care o conduce se comportă întotdeauna ca o mare și frumoasă familie, unită în fața provocărilor profesionale, dar la fel de închegată și atunci când este vorba despre respectul cuvenit colegilor.
În acest context s-a înscris și un alt eveniment emoționant găzduit la sediul central al Apa Serv Valea Jiului joi, 25 noiembrie 2021, zi care a marcat pentru două doamne din echipa resurselor umane ale acestei companii, ultima zi de lucru înaintea ieșirii la pensie. Este vorba despre Lăcrămioara Drăgoescu și Ana Corici, două doamne a căror activitate în cadrul companiei de apă s-a desfășurat chiar în cadrul compartimentului de Resurse Umane și Salarizare al Apa Serv Valea Jiului. Acestea au primit, la finalul carierei lor profesionale, din partea conducerii executive, câte o diplomă de excelență pentru întreaga activitate depusă, dar mai ales îmbrățișări, flori și frumoase cuvinte de mulțumire, rostite de directorul general ing. Cristian Ionică, de șeful Departamentului Exploatare – ing. Florin Ciucur, de șeful Departamentului Dezvoltare – ing. Monica Tarcea și de șeful Departamentului Economic – ec. Roxana Benke.
Cu toții au participat și la o mică, dar emoționantă festivitate dedicată celor două doamne, pentru a marca astfel punctul culminant al carierei profesionale a acestora. ”Am trăit astăzi, la Apa Serv Valea Jiului, un moment special, unul cu sentimente amestecate, pentru că, pe de o parte, regretăm că trebuie să ne despărțim de două colege dragi, iar pe de altă parte ne bucurăm că în viața lor își face loc o nouă etapă, de binemeritată odihnă, odată cu atingerea vârstei de pensionare. Am marcat astăzi, împreună cu LĂCRĂMIOARA DRĂGOESCU (cea care ani de-a rândul a fost Șeful Serviciului Resurse Umane din cadrul Apa Serv) și cu ANA CORICI (din cadrul aceluiași Serviciu de Resurse Umane al Apa Serv), printr-o emoționantă festivitate, acel moment în care le-am mulțumit distinselor noastre colege pentru întreaga lor activitate, pentru rolul pe care l-au avut în bunul mers al companiei și pentru colegialitatea și prietenia pe care am împărtășit-o în toți acești ani. Le dorim să aibă parte, de pe acum, de îndelungată și binemeritată pensie, de sănătate, fericire și numai bucurii în viață. Așa cum le dorim ca împlinirile din frumoasa lor carieră profesională să se transforme în tot atâtea frumoase împliniri în viața personală. La mulți ani, Lăcrămioara ! La mulți ani, Ana ! Vă mulțumim pentru tot !”, a declarat Cristian Ionică, directorul general al Apa Serv Valea Jiului.
Pentru Ana Corici, inginer în cadrul Serviciului de Resurse Umane și Salarizare, ziua de 25 noiembrie 2021 marchează finalul unei activități profesionale de 40 de ani, din care mai bine de un deceniu în cadrul inimosului colectiv de la Apa Serv Valea Jiului.
Similar, Lăcrămioara Drăgoescu pune punct statutului de salariat, după 38 de ani și 5 luni în câmpul muncii, dintre care 26 de ani și 5 luni i-a muncit doar în cadrul Apa Serv Valea Jiului, unde a urcat treptele carierei profesionale de la statutul de tehnician în cadrul Serviciului Resurse Umane și Salarizare până la cel de Șef Serviciu RUS, pe care-l ocupa la data pensionării.
Cu satisfacția îndeplinirii, în cel mai mic amănunt, a îndatoririlor profesionale pe care le-au avut în toți acești ani, pentru Ana Corici și Lăcrămioara Drăgoescu urmează o perioadă în care preocupările lor vor fi cu totul și cu totul altele, degrevate de statusul profesional și dedicate exclusiv vieții personale și familiale. La mulți ani, cu pensie îndelungată, sănătate și numai bucurii alături de cei dragi !