De sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, primul ucenic al lui Iisus şi propovăduitor al Evangheliei în Dobrogea, pe 30 noiembrie, legendele dacice şi tradiţiile păgâne de Sântandrei se împletesc cu cele creştine. De Sfântul Andrei, peste 700.000 de români își sărbătoresc numele.

În urma poruncii Domnului de a vesti Evanghelia, Apostolul Andrei a propovăduit şi a creştinat mai multe neamuri, devenind patron al României, Spaniei, Siciliei, Greciei, al Rusiei, dar şi al Scoţiei.

El este de asemenea şi patronul oraşelor Napoli, Ravenna, Brescia, Amalfi, Mantua, Bordeaux, Brugge sau Patras şi deoarece era pescar, Sfântul Andrei este considerat de marinarii şi pescarii greci ocrotitorul lor.

În 2001, Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat ziua prăznuirii Sfîntului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, ca sărbătoare naţională bisericească, iar din 2011, ziua de 30 noiembrie, a devenit sărbătoare legală, nelucrătoare.

Legende dacice şi superstiţii de Sântandrei, personificarea lupului

Există indicii conform cărora după creştinarea teritoriului de la nordul Dunării şi asimiliarea credinţelor şi practicilor creştine, sărbătoarea Sfântului Andrei a luat locul sărbătorii divinităţi dacice Sântandrei, personificare a lupului.

Despre misiunea de creştinare a Sfântului Andrei în teritoriile dacice, legendele spun că acesta ar fi fost  însoţit şi călăuzit de Marele Lup Alb. Şi majoritatea tradiţiilor populare arată o legătură între Sfântul Andrei şi lupi. Conform acestora, Andrei ar fi avut darul de a vindeca rănile şi de a ”lega gura lupilor” prin rugăciuni, apărându-i astfel pe oameni şi vitele lor.

Lupul a fost întotdeauna considerat simbol al dacilor, iar unele legende spun că Marele Lup Alb, considerat căpetenia lupilor, a fost alături de daci la căderea Sarmizegetusei. Legendele mai spun că un preot al lui Zamolxis cutreiera pământurile Daciei pentru a-i ajuta pe cei în nevoie şi le spunea dacilor că Marele Zeu veghează asupra lor.

Preotul avea părul şi barbă albe ca neaua, iar credinţa, curajul şi dârzenia sa erau cunoscute de oameni şi chiar de fiare. Zeul l-a oprit la el în munţi şi, deşi a fost departe de oameni, preotul a continuat să-i slujească, iar fiarele şi lupii Daciei au continuat să-l asculte. Zalmoxis l-a transformat atunci pe preot într-un mare şi puternic Lup Alb, ca să adune toţi lupii din codri pentru apărarea tărâmului. De câte ori dacii erau în primejdie, lupii le veneau în ajutor la chemarea Marelui Lup Alb, care era şi judecător, pedepsind laşii şi trădătorii.

În marea invazie a romanilor, unii daci s-au temut că Zeul nu le va fi alături şi au omorît toţi lupii, în speranţa că unul din ei va fi Marele Lup Alb şi vor putea oferi romanilor capul acestuia, în schimbul vieţii lor. Lupul Alb şi Zalmoxis au privit cu durere de pe Muntele Sacru cum geto-dacii au fost înfrânţi de romani din cauza trădării.

Se presupune că aceste vechi credinţe şi ritualuri ale populaţiei precreştine au fost înglobate în noua religie creştină. De aici interdicţia de a lucra în ziua Sfântului Andrei, ziua fiind sub interdicţia lupilor, iar în noaptea dinainte, de 29 spre 30 noiembrie, sărbătoarea Sfântului Andrei e văzută ca sabat al strigoilor şi al lupilor.

Păstrându-se legătura simbolică dintre daci şi lupi, Sfântul Andrei este considerat în popor ca fiind mai mare peste vite şi fiare, păzitor al turmelor şi cel ce „leagă gură lupilor”.

De aici vin şi superstiţiile legate de lupi. În ziua de Sântandrei se obişnuia să nu se lucreze pentru ca oamenii să fie feriţi de boli şi pentru ca lupii să nu atace gospodăriile, iar femeile nu măturau – ca să nu le mănânce lupii vitele. Cine muncea în această zi era chinuit de strigoi şi avea vise urâte.

Sau, există şi superstiţia că cel care umblă în această zi cu un pieptene va fi mâncat de lup. De Sântandrei,  oamenii nici nu rostesc cuvântul lup ca să nu se întâlnească cu el peste an. Şi femeile încleştează dinţii pieptenilor cu care piaptănă cânepa, ca aşa să se încleşteze dinţii sălbăticiunilor peste iarnă.

Obiceiuri de Sântandrei

În special în Transilvania, Sfântul Andrei mai este cunoscut şi cu numele de Sântandrei sau Sânedru.

În această noapte, în special la sate, se practică încă ritualuri pentru protecţia de toate relele şi bunăstare.

În seara dinaintea sărbătorii se măsoară nouă ceşti cu apă şi se toarnă într-o strachină care se pune sub icoane. În zori se măsoară apa din nou. Dacă va prisosi apa măcar şi cu un strop, va fi cu noroc, iar de va scădea apa, va fi fără noroc.

Tot în seara de Sfântul Andrei se pun într-o ulcică cu apă crenguţe de măr, câte una pentru fiecare din familie, şi se ţin până la Anul Nou. A cui crenguţă va înflori, acela va avea noroc tot anul.

În seara de Sfântul Andrei se seamănă grâu sau orz în ghivece de flori, iar la Anul Nou se trimite răsadul ca felicitare rudelor şi prietenilor.

Noaptea de ajun precum şi ziua Sfântul Andrei se crede că este prielnică anumitor practici şi farmece de dragoste.

În Moldova şi Bucovina în această noapte se face o petrecere asemănătoare cu Revelionul contemporan, numită Noaptea Strigoilor sau Păzitul Usturoiului. Pentru a fi feriţi de acţiunea malefică a moroilor sau strigoilor care căpătau înfăţişare de lupi, tinerii puneau sau ungeau cu usturoi ferestrele şi uşile casei, iar vitelor de parte bărbătească li se lipea pe cornul din dreapta o cruce de ceară, pentru a fi ferite de acţiunea strigoilor.

Se credea că între lăsatul serii şi miezul nopţii de Sântandrei este un timp nefast, când strigoii vii îşi părăsesc trupurile fără ştirea lor, iar strigoii morţi ies din sicrie pentru a-i face pe oameni să sufere.

Fetele aduceau câte trei căpăţâni de usturoi şi le puneau într-o covată pentru a fi păzite de o bătrână, la lumina lumânării. Feriţi şi izolaţi de lumea de afară stăpânită de forţele malefice, tinerii cântau, jucau, beau şi glumeau ca la Revelion, deşi este Postul Crăciunului.

Se obişnuia să se bea Covasă, o băutură rituală cu gust dulce-acrişor, iar dimineaţa tinerii ieşeau în curtea casei unde era jucată covata cu usturoi în mijlocul horei. Se împărţea usturoiul şi apoi se întorceau cu veselie la casele lor.

Usturoiul se punea şi la icoane şi era folosit şi ca leac împotriva bolilor sau pentru descântece şi vrăji. În unele localităţi când fetele sosesc acasă de la Păzitul usturoiului, seamănă un căţel de usturoi într-un cocoloş de aluat. După felul în care încolţeşte şi creşte usturoiul se fac prognosticuri de măritiş.

În satele din Bucovina fetele care vor să-şi vadă ursitul îşi pun seara sub pernă 41 de fire de grâu sau mearg noaptea la fântână cu lumânarea de Paşte, pe care o aprind şi o afundă în apă cerându-i Sfântului Andrei să le arate chipul ursitului.

Pentru a feri vitele de rele, în unele locuri din ţară, se obişnuia ca femeile să mergă la biserică cu două lumânări şi un colac. Una dintre lumânări era adusă acasă şi cu ea aprinsă se făcea un ocol al curţii şi al oborului vitelor, pentru a le feri de animale sălbatice şi de boli.

În alte zone, în această noapte, femeile înconjurau vitele cu seminţe de mac, după mersul Soarelui, pentru ca acestea să fie ferite peste an de vrăjitoarele şi strigoaicele care le puteau măna laptele

Sau, pentru ca vitele să fie protejate de acţiunile răuvoitoare, se făcea un drob de sare care se descânta şi apoi se îngropa sub pragul uşii staulului. Acest drob de sare se scotea la Sfântul Gheorghe şi se amesteca în porumbul sau în tărâţele care se dădeau de mâncare la vite, pentru a le feri de farmece şi vrăjitorii.

Pentru recolte bune superstiţiile cer ca în această zi să nu se coasă, ca să nu strice gândacii grânele.

Ca să nu se fure nimic de la câmp, în această zi nu se dă nimic cu împrumut şi nu se scoate nimic din casă.

Se descântă puştile ca să tragă vânatul la ele.

Se serbează cu post negru pentru împlinirea unei dorinţe, cum ar fi căsătoria sau însănătoşirea.

Copiii pun crengi de copaci roditori în apă ca să înflorească şi să sorcovească cu ele de Anul Nou.

Sursa – ziarulunirea