Zbuciumul toamnei (Acrostih) / O poezie de Mirela Cocheci

Zi de noiembrie… sfârșită,

Bacovian… pământul geme

Umbrind un vis care se teme

Că va pieri… și n-are vreme

Iubirii, de zăpezi strivită

Un semn să-i dea,

Măcar să-i spună

Un ceas să stea… să nu apună,

Lumina-ntr-însa să rămână…

 

Tomnatic gând cu falduri reci

Omăt arunci peste visare,

Apui în toamna care moare…

Mai stai, mai stai… miros de floare

Neliniștile să-mi petreci,

Ecoul plânge-n vise… seci,

Iar tu… te treci… și cât mă doare!