Zi de noiembrie… sfârșită,
Bacovian… pământul geme
Umbrind un vis care se teme
Că va pieri… și n-are vreme
Iubirii, de zăpezi strivită
Un semn să-i dea,
Măcar să-i spună
Un ceas să stea… să nu apună,
Lumina-ntr-însa să rămână…
Tomnatic gând cu falduri reci
Omăt arunci peste visare,
Apui în toamna care moare…
Mai stai, mai stai… miros de floare
Neliniștile să-mi petreci,
Ecoul plânge-n vise… seci,
Iar tu… te treci… și cât mă doare!