Lucian Resmeriță / Mesaj de Ziua Națională a României

Sărbătorim astăzi Ziua Națională a României, amintindu-ne de idealurile pentru care au militat înaintașii noștri în urmă cu mai bine de un secol, la 1 Decembrie 1918: dorința de libertate și de unitate a tuturor românilor, sub același drapel tricolor.

Aceleași idealuri sunt și astăzi în mintea și în sufletele noastre. Astăzi, de Ziua Națională, este momentul în care românii, fie ei de la Lupeni sau de pretutindeni în lume, se unesc în cuget și-n simțiri pentru a-și cinsti trecutul, pentru a-și prețui valorile și pentru a întâmpina, împreună, un viitor plin de speranțe și încredere.

Astăzi, de Ziua Națională a României, îmi revine deosebita onoare de a le adresa cetățenilor municipiului Lupeni și tuturor românilor, cele mai sincere urări de sănătate, unitate, prosperitate și fericire.

La mulți ani, Lupeni !
La mulți ani, România !

LUCIAN RESMERIȚĂ
Primarul municipiului Lupeni