Vești bune pentru iubitorii sporturilor de iarnă: sâmbătă, 4 decembrie 2021 se dă startul oficial al sezonului de iarnă 2021-2022 pe pârtiile din stațiunea turistică Straja Lupeni. Straja devine astfel prima stațiune montantă din România care anunță, oficial, deschiderea noului sezon de iarnă. ”Investițiile realizate de Primăria Municipiului Lupeni în stațiune și-au arătat și de această dată eficiența. Cu ajutorul lacului de acumulare si a tunurilor de zăpadă s-a făcut zăpadă artificială pentru iubitorii de schi. Stațiunea Straja este pregătită pentru startul noului sezon turistic care va avea loc sâmbătă, 4 decembrie !”, a declarat Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.
Pentru ca acest lucru să fie posibil, administratorii domeniului schiabil de la Straja s-au pregătit intens, în ultimele două săptămâni, pentru a amenaja o parte din pârtiile din stațiune. Tunurile de zăpadă au funcționat la capacitate maximă pentru a produce zăpadă artificială, iar bunul Dumnezeu a completat eforturile acestora cu câteva zile în care aceasta a fost completată și cu un prim strat de zăpadă naturală. Cum și pentru zilele acestea se anunță în continuare zăpadă în stațiunea Straja, pârtiile vor fi pregătite corespunzător pentru a-i primi pe iubitorii de schi, snowboard și săniuș în această frumoasă stațiune din Valea Jiului.
În primă fază, vor fi deschise pârtiile Constantinescu și Platoul Soarelui, care au fost configurate corespunzător pentru a permite practicarea sporturilor de iarnă în condiții depline de siguranță, pe un strat inițial de zăpadă bătută de circa 20 de centimetri. Pe cele două pârtii de schi au fost montate, în acest an, și noi instalații de transport pe cablu, respectiv telescaune care-i vor deservi pe turiști. De asemenea, aceste pârtii sunt pregătite pentru a putea fi utilizate și pe timp de noapte, ambele fiind echipate cu instalații de nocturnă.
Pentru sezonul turistic de iarnă 2021-2022, administratorii domeniului schiabil de la Straja, dar și autoritățile publice locale din municipiul Lupeni, precum și operatorii de servicii turistice, s-au pregătit intens în cursul acestui an, pentru a crește calitatea serviciilor oferite celor care aleg această destinație devenită deja una de top în rândul stațiunilor montane din țara noastră.
Stațiunea Straja este considerată, pe bună dreptate, un paradis al iubitorilor sporturilor de iarnă. Aceasta a cunoscut, în ultimii ani o dezvoltare spectaculoasă, domeniul schiabil fiind extins și modernizat continuu, astfel încât fiecare sezon de schi este pregătit să ofere iubitorilor sporturilor de iarnă 12 pârtii de schi, deservite de instalații de transport pe cablu (telescaun/teleschi), cu sistem de ticketing, iar cinci dintre acestea și cu instalație de nocturnă. Instalațiile de transport pe cablu sunt configurate astfel încât să asigure accesul facil la toate pârtiile și interconectarea acestora. Pârtiile de schi din Straja sunt permanent întreținute cu ajutorul instalațiilor de bătut zăpadă, iar stratul de zăpadă este împrospătat și menținut în condiții optime cu ajutorul tunurilor de zăpadă artificială.
Accesul în stațiune este posibil, pe tot parcursul anului, atât cu autoturismul personal, cu microbuze (curse private cu plecare din centrul municipiului Lupeni) cât și cu telegondola, la baza căreia este amenajată și o parcare cu peste 600 de locuri, din care mai bine de jumătate au fost modernizate în această toamnă, în cadrul unui proiect comun derulat de Primăria municipiului Lupeni și Consiliul județean Hunedoara. De asemenea, alte câteva sute de locuri de parcare sunt disponibile și în amonte, la intrarea în satul de vacanță. O veste bună este și aceea că, pentru acest sezon, autoritățile locale au decis să nu majoreze tarifele pentru parcare, care vor rămâne la nivelul celor din sezonul precedent, respectiv 25,00 lei/zi (pentru parcarea de la baza stațiunii) și 35,00 lei/zi (pentru parcarea din amonte). De asemenea, în Straja tarifele pentru cartele ce pot fi utilizate pe toate instalațiile de transport pe cablu sunt printre cele mai mici, de acest fel, din România.
În stațiunea Straja funcționează, în sezon, centre de închiriere a echipamentelor de schi, snowboard și sanie, școli de schi cu monitori autorizați, precum și unul dintre cele mai performante centre Salvamont din România. Protecția turiștilor și ordinea publică sunt asigurate de Jandarmeria Montană. Stațiunea Straja dispune de unități de cazare în cabane, vile, pensiuni, moteluri și hoteluri.
”Ne-am pregătit, atât noi, ca administrație publică locală, împreună cu cei care administrează domeniul schiabil și cu majoritatea operatorilor de servicii turistice de cazare, alimentație publică și servicii conexe, pentru a oferi turiștilor care au descoperit deja Straja sau care vor descoperi stațiunea Straja, condiții de cea mai bună calitate pentru a avea aici un sejur memorabil, pentru a se bucura de tot ceea ce oferă peisajele montane, pârtiile de schi și ofertele de divertisment din această stațiune. Transmit felicitări tuturor celor care s-au implicat în succesul stațiunii Straja, de la Primăria municipiului Lupeni, Comexim R SRL Lupeni , Domeniul Schiabil Straja, echipa Salvamont Lupeni, investitorii privați din Straja, Asociația Pro Straja, ISU și Jandarmeria Montană. Tuturor celor care își desfășoară activitatea aici și celor care își petrec timpul liber aici le doresc un sezon de succes. Îi așteptăm, cu drag, pe toți cei care vor să descopere Straja să ne viziteze și le garantăm că, odată ce vor descoperi Straja, se vor îndrăgosti iremediabil de această stațiune, care este una dintre cele mai frumoase și ofertante stațiuni din țara noastră”, a declarat Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.
Foto: Facebook / Complex Montana Straja