În întâmpinarea sărbătorii Crăciunului, la Teatrul ”I.D. Sîrbu” din Petroșani se deschide, din 7 decembrie, ”Atelierul lui Moș Crăciun”. Aici, actorii costumați în personaje de poveste îi vor ajuta pe cei mici să-i scrie lui Moș Crăciun cea mai frumoasă scrisoare. Echipa teatrului din Petroșani va pune la dispoziția celor mici toată recuzita necesară pentru a confecționa cea mai reușită scrisoare.
Mai mult, cele mai frumoase scrisori vor fi și premiate! Astfel, vor fi trei premii a câte 5 intrări gratuite, pentru două persoane, la spectacolele pentru copii ale Teatrului ”I.D. Sîrbu”. Premiile vor fi aduse chiar de către Moș Crăciun, care va fi prezent în sala teatrului în deschiderea spectacolului ”Mica sirenă” din 19 decembrie, special pentru acest lucru, dar și pentru a se întâlni cu copiii din Valea Jiului.
”Atelierul lui Moș Crăciun” de la Teatrul ”I. D. Sîrbu” va fi deschis pentru cei interesați în perioada 7-9 Decembrie, respectiv 14-16 Decembrie, între orele 17.00 și 18.00. Reprezentanții teatrului din Petroșani arată că întreaga activitate din cadrul ”Atelierului lui Moș Crăciun” se desfășoară cu respectarea tuturor normelor de combatere și prevenire a Covid 19. Din acest motiv, locurile sunt limitate, iar părinții sunt invitați să facă rezervări pentru participarea celor mici la activitățile din cadrul acestui program. Rezervările se pot face la numerele de telefon: 0729/077662 – Oana, 0727/337614 – Carla sau 0254/541154 – Secretariat.
Poftiți, așadar, în ”Atelierul lui Moș Crăciun” de la Teatrul ”I.D. Sîrbu” din Petroșani.