Decembrie / O poezie de Mirela Cocheci

Te-ai așternut ca irul peste rană

Cu albul tău senin, imaculat

Și-ai devenit apoi altar și strană

Și brad cu luminițe-nveșmântat .

 

Te-ai așezat pe frunte cu răcoare

Și fierbințeala minții ai oprit,

Cu vise noi, în prag de sărbătoare,

Cu Magi și Prunc în iesle zămislit.

 

Te-ai revărsat Decembrie-n lumina

Unui colind împovărat și trist

Și-ai curățat de-acolo toată tina

Cu haina ta-n culori de ametist.